Curtea Constituțională - aviz pozitiv privind modificarea a două articole din Constituție

  • 10 Aprilie 2018 20:34
Curtea Constituțională - aviz pozitiv privind modificarea a două articole din Constituție

Curtea Constituțională (CC) a avizat pozitiv inițiativa privind modificarea a două articole din Constituție referitor la drepturile cetățenilor și copiilor cu dizabilități. Potrivit agenției INFOTAG, inițiativa vine din partea unui grup de deputați ai Parlamentului.


Curtea Constituțională a aprobat modificarea articolelor 50 și 51 din Constituție - „Ocrotirea mamei, copiilor și a tinerilor" și „Protecția persoanelor handicapate". Potrivit modificărilor aprobate, în textul celor două articole din Constituție, precum și în denumirea articolului 51, sintagma „persoană handicapată" va fi înlocuită cu termenul „persoană cu dizabilități". 

Autorii inițiativei legislative susțin că modificările sunt necesare pentru a proteja, asigura și promova condiții de egalitate în exercitarea deplină a drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor cu dizabilități, precum și respectul pentru demnitatea lor.

Temei pentru elaborarea inițiativei legislative a servit raportul avocatului poporului, dar și Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități, care spune că este esențială interzicerea tuturor tipurilor de discriminare contingentă pe criterii de dizabilitate, inclusiv garantarea persoanelor cu dizabilități cu protecție juridică egală și efectivă împotriva discriminării de orice fel.

Potrivit legislației, proiectul de amendare a Constituției poate fi adoptat după cel puțin șase luni de la data prezentării. Dacă acesta nu va fi adoptat în următoarele șase luni, avizul CC își pierde valoarea juridică.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de vârf cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
17,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:76 %
Vint:4,63 m/s
Thu
17
Fri
11
Sat
12
Sun
15
Mon
15
Arhivă Radio Chișinău