Curtea Constituțională a publicat decizia motivată prin care au fost revizuite și anulate hotărârile din 7-9 iunie

  • 20 Iunie 2019 18:38
Curtea Constituțională a publicat decizia motivată prin care au fost revizuite și anulate hotărârile din 7-9 iunie

Curtea Constituțională a publicat decizia motivată prin care au fost revizuite și anulate hotărârile din 7-9 iunie. Astfel, Curtea accentuează că ”situațiile extreme impun, uneori, aplicarea unor soluții excepționale”, de aceea a decis anularea efectelor propriilor hotărâri, ”pentru a elimina insecuritatea juridică ce afectează (…) pacea civică și drepturile omului”.

În hotărârea motivată se menționează faptul că se crease situația în care exista în Republica Moldova un guvern ”de jure”, condus de Pavel Filip, și un guvern ”de facto”, condus de Maia Sandu, iar odată cu transferul de putere, rămânerea în vigoare a hotărârilor prin care ultimul fusese declarat neconstituțional, ar fi creat riscul instabilității guvernamentale.

”Curtea menționează că nu poate substitui discreția unui guvern de jure care a demisionat și nu consideră oportună substituirea discreției noului guvern. Această problemă excedă sferei dreptului constituțional, fiind una pur politică. Curtea nu este organismul potrivit care să intervină în chestiuni care au dobândit, în prezent, valențe pur politice. Ea nu poate administra treburile pe care trebuie să le administreze un guvern de jure care a demisionat sau pe care trebuie să le administreze un guvern de facto care a devenit de jure”, se mai arată în hotărârea motivată a Curții.

Totodată, se subliniază că actele adoptate de Guvernul condus de Pavel Filip ce vizează administrarea treburilor publice ”vor fi considerate valabile în cazul în care noul Guvern nu le va modifica, dacă o consideră necesar”.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de seară București
Meteo Chișinău
23,29
Câțiva nori
Umiditate:44 %
Vint:6,17 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
14
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău