Cursa pentru a-i succede cancelarului Angela Merkel se extinde în Germania

  • 11 Aprilie 2021 18:52
Cursa pentru a-i succede cancelarului Angela Merkel se extinde în Germania

Atât premierul landului Bavaria, Markus Soeder, cât și liderul Uniunii Creștin-Democrate (CDU), Armin Laschet, sunt dispuși să o înlocuiască pe Angela Merkel în funcția de cancelar și să conducă partidul în alegerile din septembrie, au declarat duminică cei doi în timpul unor întâlniri la partid, informează DPA duminică, potrivit Agerpres.

Laschet și Soeder au avut un dialog amical sâmbătă. Amândoi am declarat că suntem gata (să candidăm pentru nominalizare), a declarat Soeder.

Cursa a fost dedicată succesului partidului în ansamblu și a ceea ce este mai bun pentru țară și, dacă CDU este gata să-l susțină, își va depune oferta, a spus liderul bavarez. El a cerut, de asemenea, participarea facțiunii parlamentare la luarea acestei decizii.

Anterior, Soeder, care conduce partidul soră regional al CDU, Uniunea Creștin-Socială (CSU) din Bavaria, și-a declarat modest ambițiile, insistând în mod regulat că patria sa politică rămâne Bavaria.

Presiunea crește în CDU pentru a numi un candidat la alegerile parlamentare din 26 septembrie, la care Merkel nu se va afla în fruntea partidului său pentru prima dată în 16 ani.

"Dacă iau în considerare sentimentul general din CDU, decizia ar trebui să vină destul de repede", a declarat Laschet duminică pentru ziarul Bild am Sonntag.

Și alte personalități de top ale partidului au cerut o decizie rapidă. "Suntem foarte interesați ca această chestiune să se rezolve rapid", a spus Ralph Brinkhaus, liderul facțiunii parlamentare CDU.

Membrii CDU devin din ce în ce mai nervoși pe măsură ce sprijinul pentru partid în sondaje scade. Uniunea CDU-CSU se bucură în prezent de doar 26% - 28,5% din intențiile de vot pentru alegerile legislative din 26 septembrie, cu aproape zece puncte mai puțin decât în februarie și o scădere abisală față de anul trecut, când a urcat la 40%.

Prin urmare, unii par să-l susțină pe Soeder în calitate de candidat la cancelar, care, potrivit sondajelor, a fost favoritul publicului pentru funcție.

Dar, în general, depinde de CDU să prezinte un candidat. CSU, un grup regional, a reprezentat doar de două ori întreaga tabără conservatoare la alegeri, ambele eșecuri, amintește AFP.

Armin Laschet, ales abia din ianuarie pentru a conduce CDU, acumulează, la rândul său, eșecuri. Propunerea sa recentă de izolare severă, dar scurtă, pentru a reduce al treilea val de contagiune a stârnit critici și chiar batjocură. Pentru oficialul ales în fruntea partidului, perceput de mult ca moștenitorul politic al Angelei Merkel, dificultatea este de a întruchipa atât continuitatea, cât și reînnoirea.

Urgența numirii unui candidat este cu atât mai mare pentru CDU cu cât social-democrații (SPD) au soluționat problema de câteva luni, nominalizându-l pe actualul ministru al finanțelor, Olaf Scholz. Verzii vor decide pe 19 aprilie.

Încă nu este clar când mai exact va fi luată decizia referitoare la nominalizarea conservatorilor. Soeder și Laschet au fost inițial de acord să decidă cine va candida la alegeri până cel târziu în mai.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
9,4
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
14
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău