Cum se face, pas cu pas, înregistrarea online a antreprenorilor independenți (freelanceri)

  • 06 Ianuarie 21:17
Cum se face, pas cu pas, înregistrarea online a antreprenorilor independenți (freelanceri)

Agenția Servicii Publice (ASP) a lansat, din data de 5 ianuarie, un serviciu nou, în format online, de luare în evidență în Registrul de stat al unităților de drept (RSUD) a persoanelor care doresc să înregistreze activitatea de antreprenor independent.

Serviciul este destinat persoanelor fizice rezidente care intenționează să desfășoare activitatea economică independentă în domeniul prestării serviciilor, conform Listei domeniilor de activitate permise pentru activitatea economică independentă, stabilite de Clasificatorul Activităților din Economia Moldovei (CAEM-2) și aprobate în Anexa la art. 6926 din Codul fiscal al Republicii Moldova, scrie bizlaw.md

Potrivit ASP, pentru luarea în evidență în RSUD în calitate de antreprenor independent, solicitanții vor depune o cerere exclusiv online, prin intermediul Portalului Serviciilor Publice, prin selectarea serviciului „Luarea în evidență de stat a antreprenorului independent”. Pentru accesarea serviciului este necesară deținerea unei semnături electronice valabile.

Procedura este complet automatizată și se realizează instantaneu, fără implicarea registratorului Agenției Servicii Publice. Luarea în evidență de stat a antreprenorilor independenți se efectuează gratuit.

Procesul de depunere a cererii este simplificat, iar datele sunt verificate automat. Datorită interconectării cu platformele guvernamentale MPass, MSign, MConnect și altele, toate verificările se efectuează online, în timp real. În rezultat, sistemul generează automat denumirea antreprenorului independent (denumire deplină: Antreprenor independent „Nume Prenume”; denumire scurtă: A.I. „Nume Prenume”), atribuie numărul de identificare de stat (IDNO) și transmite notificări privind înscrierea în Registrul de stat al unităților de drept, atât la adresa de e-mail indicată în cerere, cât și pe Portalul guvernamental al unităților de drept (mcabinet.gov.md).

La necesitate, extrasul privind luarea în evidență în RSUD poate fi solicitat online. Documentul este generat automat, în format electronic, și poate fi descărcat de pe Portalul guvernamental al unităților de drept (mcabinet.gov.md).

 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
17,74
Nori împrăștiați
Umiditate:83 %
Vint:1,58 m/s
Wed
22
Thu
23
Fri
22
Sat
18
Sun
18
Arhivă Radio Chișinău