Cum poate fi detectată dependența față de tehnologiile informaționale și ce consecințe are

  • 02 Iulie 2020 12:35
Cum poate fi detectată dependența față de tehnologiile informaționale și ce consecințe are

În secolul tehnologiilor, întâlnim din ce în ce mai des fenomenul dependenței față de smartphone-uri, tablete și calculatoare. Psihologul și doctorul în psihologie Diana Ștefăneț, contactată de IPN, spune că putem vorbi despre o problemă legată de dependența de tehnologii informaționale atunci când copilul sau adolescentul devine neglijent față de exteriorul său, este agresiv, preferă mai mult mediul virtual decât cel real, uită să mănânce, pierde senzația timpului, devine iritat când i se ia telefonul, minte și neagă folosirea tehnologiilor în exces.

Consecințele care vin în urma acestei probleme încep de la riscul ca acesta să își piardă prietenii și relațiile sociale, scăderea performanțelor la învățătură și pot ajunge la dereglări ale sistemului nervos. Psihologul vine cu o abordare care trebuie să fie luată pentru fiecare interval de vârstă în particular. Pentru preșcolar, activitatea de bază este jocul. Părinții trebuie să le ocupe timpul cu diverse jocuri pentru a le capta atenția. Pentru școlar este cel mai important să aibă la îndemână surse care îi îmbunătățesc nivelul de cunoaștere. Când vorbim de adolescenți, ne referim la socializare. Aceștia simt nevoia unui prieten, unui model cu care o să discute și care îi va oferi atenție.

În timpul pandemiei, cei care s-au adresat la cabinetului psihologului au accentuat nevoia de socializare, acuzând lipsa interacțiunii față în față, extenuarea pe motivul trecerii orelor din cadrul școlilor în mediul online.  ,,Omul are nevoie de factori naturali: lumină, aer, natură, interacțiune față în față cu oamenii. În contextul pandemiei, din cauza izolării, se petrece mult mai mult timp în fața calculatoarelor, telefoanelor și astfel se afectează sistemul nervos la copii și aceștia se confruntă cu insomnii, dureri de cap și pot ajunge la dereglări mai grave”, a declarat psihologul.

Pentru a preveni dependența la copii, se recomandă micșorarea timpului petrecut în fața telefoanelor, calculatoarelor; monitorizarea copiilor; organizarea activităților pentru a le ocupa timpul liber; comunicarea eficientă între părinte și copil.,,Dacă, totuși ați observat la copilul dumneavoastră o dependență și o acutizare a acestei probleme, este necesară consultarea urgentă a unui specialist în psihoterapia dependențelor. Nu este o glumă. Cu cât mai târziu identificăm această dependență, cu atât mai greu ne va fi să schimbăm situația”, a adăugat doctorul în psihologie Diana Ștefăneț.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
2,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Fri
5
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Tue
3
Arhivă Radio Chișinău