Cum explică Mitropolia Moldovei plecările preoților din subordinea sa la Moscova
-
21 August 11:28
În contextul apariției în presă a unor informații privind călătoriile mai multor preoți la Moscova, Mitropolia Moldovei, subordonată Patriarhiei Ruse, susține, într-un comunicat de presă, că aceste pelerinaje nu au fost organizate sau coordonate de către Mitropolie.
În același comunicat, Mitropolia Moldovei „condamnă vehement implicarea clericilor în politică sau în activități de propagandă” și susține că „preoții care s-au întors din Moscova au negat orice formă de ajutor financiar primit din partea celor care i-au găzduit”.
Mitropolia mai informează că va monitoriza atent acest caz și va lua toate măsurile necesare pentru a preveni implicarea clericilor în activități cu tentă politică sau electorală.
Menționăm că mai mulți preoți din cadrul Mitropoliei Moldovei au fost surprinși ieri dimineață de jurnaliști pe Aeroportul Internațional Chișinău. Ziarul de Gardă a constatat că biletele pentru preoții din Republica Moldova au fost procurate prin intermediul unei companii de turism din Rusia și au fost achitate în numerar.
Portalul Deschide.md a scris că mai multe grupuri de preoți de la Mitropolia Moldovei ar face „pelerinaje” la Moscova, plătite de fugarul Ilan Șor, și că preoții ar primi carduri MIR, pe care li s-a promis că vor primi și câte 1.000 de euro pe lună pentru „întreținerea bisericilor” și salarii. Deschide.md mai scrie că cel puțin șase preoți au decis să se întoarcă acasă, imediat după ce au aterizat pe aeroportul din Moscova.