Cum ar trebui să răspundă NATO războiului purtat de Rusia?

  • 19 Martie 2015 08:52
Cum ar trebui să răspundă NATO războiului purtat de Rusia?

Articol de Edgar Buckley, fost secretar adjunct al NATO pentru Planificarea Apărării, și Ioan Pașcu, vicepreședinte al Parlamentului European și fost ministru al Apărării în România.

The Atlantic Council's blog - Avertizam anul trecut (Modalitatea de a evita războaie: Articolul 5 și Reasigurarea Strategică Revizuită) că orice mișcare a forțelor rusești în Ucraina de Est ar fi extrem de destabilizatoare și ar avea rezultate imprevizibile - probabil țările membre ale NATO ar oferi sprijin logistic și de informații armatei ucrainene, posibil mergând dincolo de asta. Asta este ceea ce s-a întâmplat și aici aflăm acum, cu riscul unei confruntări directe între NATO și forțele rusești, mai numeroase acum decât în orice alt moment de la sfârșitul Războiului Rece. Situația este agravată de percepția tot mai intensă că Rusia s-a angajat într-un război hibrid împotriva Ucrainei și că astfel de tactici ar putea fi, de asemenea, folosite împotriva țărilor NATO. Cum ar trebui să răspundă NATO? Este necesară o schimbare fundamentală a strategiei, recunoașterea faptului că Rusia nu mai este o țară pe care să ne putem baza că nu ar ataca state membre ale NATO. Rusia a devenit o potențială amenințare la adresa integrității noastre teritoriale și trebuie să fie din nou descurajată.

Nu există nicio obligație a NATO de a interveni în conflictul din Ucraina, deoarece Ucraina nu este un membru al Alianței. Cu toate acestea, există probleme importante în joc pentru NATO. Prima este respectarea dreptului internațional, care stă la baza securității internaționale. Indiferent ce am putea gândi despre declarația președintelui Putin că Rusia va folosi toate mijloacele disponibile, inclusiv intervenția în conformitate cu dreptul internațional umanitar, pentru a apăra drepturile rusofonilor care trăiesc în afara țării, trebuie să respingem și să tragem la răspundere orice interpretare a acestei politici pentru a justifica trimiterea de forțe deghizate, pentru a sprijini revolte în străinătate și pentru anexa teritorii. Dacă Rusia consideră că are dreptul de a interveni în Ucraina în temeiul dreptului umanitar internațional, ar trebui să explice situația public - inclusiv catastrofa umanitară pe care urmărește să o evite și de ce nu există o alternativă la acțiunea sa - și să fie transparentă cu privire la acțiunile sale. Nu ar trebui să acționeze pe furiș și să revină la "marea minciună", negând că forțele sale sunt angajate, negând că unitățile sale de rachete au doborât avionul Malaysia MH17, pretinzând a fi pacificator atunci când realitatea este una opusă. Al doilea aspect important pentru NATO este angajamentul său oficial în baza Cartei NATO-Ucraina din 1997 "de a sprijini suveranitatea și independența Ucrainei, integritatea sa teritorială, dezvoltarea democratică, prosperitatea economică și principiul inviolabilității frontierelor, ca factori-cheie de stabilitate și securitate în Europa Centrală și de Est, și pe Continent, în ansamblu". Deși aceasta nu reclamă acțiuni specifice din partea NATO, cere ca NATO să reacționeze politic atunci când Ucraina este atacată. Pentru statele NATO care au semnat Memorandumul de la Budapesta din 1004, dând asigurări de securitate Ucrainei, ca o condiție pentru renunțarea la armele sale nucleare, această cerință este subliniată. Al treilea și cel mai important aspect pentru NATO este că, din cauza angajamentelor făcute privind susținerea păcii și securității în regiunea sa și în mod special privind susținerea integrității teritoriale a Ucrainei, credibilitatea sa este acum în joc. Dacă NATO nu reacționează în mod eficient împotriva războiului hibrid deghizat al Rusiei asupra Ucrainei, contracararea din partea Europei va fi slăbită, făcând mai probabilă atacarea teritoriului membrilor NATO. Pentru a răspunde în mod eficient, NATO trebuie să facă față acestei provocări și să se bazeze pe tot ce a învățat despre contracararea agresiunilor, evitând în același timp să fie atrasă într-un conflict direct.
Mai exact:

1. Țările NATO trebuie să își consolideze sprijinul pentru Ucraina prin impunerea de sancțiuni politice, diplomatice și economice suplimentare împotriva Rusiei, precum și prin furnizarea de echipamente militare, antrenamente și informații Ucrainei, precum și sprijin economic și umanitar pentru cei afectați de lupte. Ele ar trebui să ajute, de asemenea, autoritățile ucrainene să își consolideze poziția și să își demonstreze atenția pentru preocupările cetățenilor lor vorbitori de limbă rusă.

2. NATO trebuie să-și intensifice eforturile de diplomație publică pentru a demonstra vinovăția Rusiei pentru acest conflictul și pentru a contracara propaganda rusă. Rusia trebuie să fie etichetată ca agresor și să nu i se permită să pozeze în pacificator.

3. NATO trebuie să își sporească urgent disponibilitatea de a efectua și susține o operațiune militară majoră în Europa de Est, dacă vreunul dintre membrii săi ar fi atacat.
Pentru NATO, ultimul punct este cel mai important. Dacă dorim să oprim orice atac asupra membrilor NATO, inclusiv un război hibrid, trebuie să ne demonstrăm determinarea, capacitatea și disponibilitatea de a acționa.

În timp ce anuntul recentul anunț făcut de NATO că va înființa șase noi posturi de comandă la frontierele sale estice și va crea o forță de reacție rapidă de 5.000 de militari este binevenit, și este în direcția corectă, acest lucru nu este de ajuns. Pentru a-l convinge pe președintele Putin că orice atac asupra NATO ar fi contraproductiv pentru el, trebuie să ne transformăm în întregime perspectivele NATO și să le punem pe o bază operațională imediată. Rusia trebuie să perceapă că, în cazul unui atac împotriva oricărui stat membru al NATO, inclusiv un atac hibrid deghizat, NATO va sprijini aliatul atacat cu forțe convenționale substanțiale, pe care va fi capabil să le susțină la nesfârșit, că va face acest lucru imediat, indiferent dacă autoritatea atacului este recunoscută, că vor exista alte repercusiuni, inclusiv economice și politice, și că răspunsul NATO nu va fi neapărat simetric sau limitat la apărarea directă a aliatului atacat.

Pentru a realiza acest lucru, NATO ar trebui să își reorienteze imediat planificarea, astfel încât să fie în măsură să organizeze și să susțină o operațiune majoră în Europa de Est, cu un preaviz de câteva săptămâni, susținut de operațiuni de informare adecvate, și ar trebui să își revizuiască urgent sustenabilitatea operațională în acest context, în consultare cu industria. Planificatorii apărării din țările NATO ar trebui să identifice deficiențele cheie pe termen scurt în C4ISR, interoperabilitatea și logistica de transport, care ar trebui să fie corectate sau adaptate. Aliații ar trebui să își revizuiască și să își actualizeze planurile de a disloca forțe împreună. Secretarul general și SACEUR ar trebui să raporteze ce nevoi suplimentare au privind flexibilitatea, pentru a redistribui resurse. Autoritățile militare ale NATO ar trebui să elaboreze planuri de retorsiune corespunzătoare. Penuria de forțe și vulnerabilitățile privind stocurile de arme ar trebui abordate.

Unii vor susține că măsuri precum acestea vor fi inflamatorii și vor crește riscul de confruntare cu Rusia. Dimpotrivă, NATO trebuie să însemne acțiune sau renunțarea la acțiune. Dacă dăm impresia, prin lipsă de capacitate și de pregătire, că nu gândim ceea ce spunem când promitem să ne apărăm reciproc, riscăm să invităm potențialii agresori să perceapă cacealmaua noastră, cu rezultate catastrofale. Descurajarea nu poate fi o cacealma; angajamentele de securitate nesusținute sunt cea mai rea formă de gafă. Privită cu beneficiul retrospectivei, politica președintelui Putin față de ceea ce el numește "vecinătatea imediată" a Rusiei pare coerentă. El reclamă o sferă de influență pentru Rusia și a dreptul de a-i proteja pe "compatrioții" ruși în "lumea rusă", împotriva autorităților de stat, fără constrângeri legale. Aceste două afirmații se potrivesc perfect împreună, dar sunt în conflict cu principiile Organizației Națiunilor Unite și OSCE, și cele ale dreptului internațional în general.

În 2008, în Georgia, acțiunile Rusiei au fost parțial iertate, pe motiv că un conflict pre-existent a erupt. Reacția NATO a fost estompată. În 2014, în Crimeea, nu exista o astfel de confuzie: a fost utilizată o forță copleșitoare pentru a forța anexarea teritoriului. Reacția NATO a fost mai puțin estompată, dar nu a avut efect. În 2015, în estul Ucrainei, Rusia este pe punctul unei alte confiscări teritoriale. De data aceasta, NATO trebuie să reacționeze în mod decisiv. Pentru a-l interpreta pe Oscar Wilde, a trece cu vederea o agresiune poate fi considerată o neșansă, a ignora două (agresiuni) seamănă a neglijență, iar a nu răspunde în mod adecvat la o a treia ar însemna prostie.

Traducerea: Cristina Zaharia

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:91 %
Vint:5,66 m/s
Fri
4
Sat
3
Sun
1
Mon
1
Tue
-0
Arhivă Radio Chișinău