CUC | Obiecte cu destinație necunoscută, instalate de către „grănicerii” transnistreni la postul de control din Doroțcaia - un nou caz de sfidare a misiunii de pacificare

  • 08 Februarie 2019 14:59
CUC | Obiecte cu destinație necunoscută, instalate de către „grănicerii” transnistreni la postul de control din Doroțcaia - un nou caz de sfidare a misiunii de pacificare

Lucrările de extindere a infrastructurii și instalarea unor obiecte cu destinație necunoscută de către structurile „grănicerești” transnistrene la postul de control din Doroțcaia reprezintă un nou caz de sfidare a misiunii de pacificare, anunță reprezentanții Chișinăului în cadrul Comisiei Unificate de Control (CUC)

Potrivit unii comunicat, aceste  acțiuni nu au fost coordonate în prealabil în cadrul Comisiei, iar lucrările au fost executate chiar în timpul în care avea loc ședința CUC. Totodată, ieșirea observatorilor militari pentru constatarea acțiunilor menționate a fost blocată de către partea transnistreană.

De asemenea, delegația Chișinăului a atenționat repetat despre consecințele ce pot avea loc, urmare a acțiunilor abuzive ale administrației de la Tiraspol, cu referire la pretinsele dispoziții din 25 ianuarie curent și 19 octombrie 2018, în care sunt vizate unele localități din Zona de Securitate.

În contextul dat, părților implicate în misiunea de pacificare le-a fost remisă adresarea, prin care au fost prezentate neregulile comise prin emiterea dispozițiilor menționate supra, cât și încălcările sistematice admise de așa-numitele structuri transnistrene, în mod special în or. Bender. Precizăm că, în perioada 18–22 ianuarie curent, au fost constatate mai multe cazuri de amplasare abuzivă a posturilor mobile de „vameși” și „grăniceri” transnistrene în adiacentul localității Varnița, la care reprezentanții Tiraspolului în Comisie, și-au expus lipsa de competență la subiectul dat. Astfel, delegația Republicii Moldova a solicitat reprezentanților Federației Ruse, Ucrainei și Misiunii OSCE în Republica Moldova să întreprindă măsurile ce se impun în vederea detensionării situației în localitățile indicate.

„Delegația Republicii Moldova a reiterat necesitatea adoptării unui mecanism de monitorizare a situației în Zona de Securitate, care nu va admite neconcordanțele existente la moment în procesul de verificare, constatare și soluționare a încălcărilor. Partea ucraineană și reprezentanții  Misiunii OSCE în Republica Moldova care fac parte din Comisie, și-au manifestat deschiderea pentru elaborarea unui astfel de mecanism”, se arată în comunicatul CUC. 

Un alt subiect abordat, vizează eliminarea postului transnistrean de „grăniceri” între localitățile Slobozia și Cremenciug și substituirea acestuia cu unul comun de pacificare. Astfel, componentele Comisiei au convenit de a petrece noi consultări pentru soluționarea subiectului respectiv. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri * Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
6,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Sun
3
Mon
1
Tue
2
Wed
3
Thu
2
Arhivă Radio Chișinău