Cuba: Casa de modă Chanel își prezintă creațiile la Havana
-
03 Mai 2016 16:26
Cunoscuta casă de modă Chanel se alătură actorilor occidentali care dezvoltă relații cu Cuba prin organizarea unui spectacol de modă, altădată de neconceput în această țară comunistă, relatează DPA.
Faimoasa casă europeană își va prezenta colecția Cruise 2016-2017, în cadrul unui spectacol care se va desfășura marți la Havana, pe Paseo del Prado, un bulevard istoric care se termină în centrul cultural al orașului.
Un astfel de spectacol, la care spectatorii au acces doar pe bază de invitație și dedicat în exclusivitate elitei cu bani, ar fi fost până de curând de neconceput în Cuba comunistă. În prezent însă, situația din țară este în curs de schimbare, pe fondul reformelor economice graduale și a dezghețării relațiilor cu Statele Unite începute în decembrie 2014.
Noul climat din Cuba a generat un interes crescut din partea lumii artistice și industriei modei. Karl Lagerfeld, cunoscutul designer al casei de modă Chanel, a inaugurat duminică, la o galerie de artă din Havana, o expoziție cu fotografii ale creațiilor sale.
De asemenea, în luna martie, formația rock britanică Rolling Stones a susținut un concert în aer liber la Havana, la câteva decenii după ce muzica lor a fost criticată de către 'gardienii culturali", în primii ani după Revoluția Cubaneză. Nu în ultimul rând, luni, în portul din Havana a andocat primul vas american de croazieră din ultimele decenii.
Sursa: Agerpres.ro