Cu suportul SUA, Serviciul Vamal al Republicii Moldova a primit șapte vehicule de teren pentru patrularea echipelor mobile
-
01 Noiembrie 2022 15:51
Serviciul Vamal a primit astăzi șapte vehicule de teren, de model „Dacia-Duster”, pentru patrularea echipelor mobile, transmite MOLDPRES.
Potrivit Serviciului Vamal, automobilele au fost donate cu suportul Departamentului de Energie al Statelor Unite ale Americii, scrie sursa citată.
Unitățile de transport vor fi utilizate de către echipele mobile ale Serviciului Vamal în activitatea de control pe perimetrul administrativ al Republicii Moldova.
Autovehiculele donate au o valoare de circa 1,7 milioane de dolari SUA.