Cu sprijinul UE și al Fundației Soros Moldova, la Telenești s-a lansat un serviciu de ghidare în cariera pentru tinerii cu dizabilități
-
03 Martie 2023 15:05
Peste 50 de elevi și adolescenți cu dizabilități și cerințe educaționale speciale din raionul Telenești vor beneficia în acest an de servicii de consiliere și ghidare în carieră, care îi vor ajuta să-și aleagă meserii conforme cu aptitudinile lor și să se integreze astfel mai ușor pe piața muncii. Serviciul social „Șanse egale” este creat de Asociația Obștească „Concordia” în parteneriat cu Consiliul raional Telenești, cu sprijinul Uniunii Europene și al Fundației Soros Moldova.
Tinerii cu cerințe educaționale speciale (CES) au nevoie de sprijin și ghidare în procesul de învățare, sprijin adaptat particularităților individuale. Prin dezvoltarea acestor servicii, tinerii vor fi ghidați să evite izolarea, să participe la activități de orientare, în acest fel asigurându-le integrarea în societate, se arată într-un comunicat al Organizațiile societății civile acționează pentru servicii sociale mai bune.
„Prin intermediul atelierelor și altor activități de comunicare, vom oferi tinerilor suport pentru a-și autoevalua potențialul, un psihopedagog va lucra cu ei pentru a-i ghida să-și aleagă asumat studiile și profesia. De asemenea, în cadrul serviciului, tinerii vor fi informați despre oportunitățile de studii și de angajare la muncă, astfel ca un număr cât mai mare de tineri să poată practica meseria dorită și să se simtă bine în comunitate”, a spus președinta AO „Concordia”, Eugenia Roșca, la evenimentul de lansare a serviciului.
„Crearea acestui serviciu cu sprijinul Uniunii Europene și al Fundației Soros Moldova ne oferă o șansă valoroasă să extindem activitățile pentru tinerii cu cerințe educaționale speciale, de aceea Consiliul Raional a susținut fără rezerve această inițiativă și a alocat 154 de mii de lei din bugetul raionului pentru reparația oficiului în care va activa serviciul”, a declarat președinta raionului Telenești, Mariana Ombun.
Prezentă la lansare, Victoria Neaga, manageră de proiecte la Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, a menționat că Uniunea Europeană, prin proiectele din domeniul social, încurajează organizațiile societății civile și autoritățile publice să creeze condiții de integrare eficientă pentru toate persoanele vulnerabile. „Însușirea asumată a unei profesii facilitează accesul tinerilor cu nevoi speciale la serviciile și oportunitățile din comunitate și exclude izolarea lor, iar Uniunea Europeană susține incluziunea socială și asigurarea drepturilor tuturor membrilor comunității. Uniunea Europeană va continua să susțină crearea unor astfel de servicii”, a spus Victoria Neaga.
Asociația Obștească „Concordia” este una din cele 40 de organizații beneficiare de grant în cadrul proiectului „Organizațiile societății civile acționează pentru servicii sociale mai bune” finanțat de Uniunea Europeană, implementat și co-finanțat de Fundația Soros-Moldova, în parteneriat cu Keystone Moldova și AO Institutum Virtutes Civilis.
AO „Concordia” împlementează proiectul „Serviciu de consiliere și ghidare în carieră pentru copii și tineri cu cerințe educaționale speciale „Șanse egale”” cu un buget de 35,000.00 EUR, în cadrul căruia este dezvoltat serviciul social „Șanse egale”. Serviciul are scopul de a facilita incluziunea profesională a elevilor cu cerințe educaționale speciale, cu vârsta cuprinsă între 14-18 ani, prin participare la activități de consiliere, educație și orientare vocațională în vederea promovării incluziunii sociale și creșterea calității vieții lor. Serviciul este creat de asociație în parteneriat cu Consiliul raional Telenești, ulterior acesta va fi prestat de Serviciul de asistență psiho-pedagogic din raion.
Pe parcursul implementării mai multor proiecte cu finanțare din partea Uniunii Europene, Fundația Soros Moldova împreună cu partenerii au reușit să creeze deja mai mult de 40 de servicii sociale în țară.