CtEDO: Prejudicii materiale de 5 și 8 euro pentru doi locuitori din stânga Nistrului. Pagubele morale și cheltuielile de judecată ajung însă la câte aproape 5.000 euro

  • 18 Octombrie 2019 18:10
CtEDO: Prejudicii materiale de 5 și 8 euro pentru doi locuitori din stânga Nistrului. Pagubele morale și cheltuielile de judecată ajung însă la câte aproape 5.000 euro

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea în cauza Grama și Dîrul v. Republica Moldova și Rusia. Reclamanții locuiesc în Corjova și Lunga, în regiunea transnistreană a Republicii Moldova.

Automobilele acestora aveau plăcuțe cu numere de înmatriculare moldovenești fiind înregistrate de autoritățile Republicii Moldova. La 17 noiembrie 2005 și 21 decembrie 2006 structurile vamale ale autoproclamatei ”Republici Moldovenești Nistrene” au oprit reclamanții și au confiscat automobilele acestora, din motiv că aveau plăcuțe cu numere de înmatriculare moldovenești, nu erau înregistrate la structurile vamale ale ”RMN”, și reclamanții n-ar fi achitat nici o taxă vamală pentru utilizarea lor temporară a acestora pe teritoriul ”RMN”. Reclamanții au fost obligați să achite amenzi de 18 dolari și 9 euro pentru a-și recupera automobilele, obținând acces la automobilele lor la 16 decembrie 2005 și 27 decembrie 2006, după achitarea amenzilor.

Reclamanții au susținut în fața Curții că s-ar fi plâns autorităților Republicii Moldova și că acestea nu ar fi întreprins careva acțiuni în acest sens. Guvernul Republicii Moldova a accentuat că doar al doilea reclamant a informat autoritățile moldovenești despre confiscarea mașinii sale. Drept urmare, Guvernul a notificat Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, și o investigație a fost inițiată de către Procuratura raionului Dubăsari în privința plângerii reclamantului.

Curtea a reiterat că principiile generale referitoare la problema jurisdicției în baza Articolului 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind actele și faptele realizate pe teritoriul regiunii transnistrene a Republicii Moldova au fost descrise în Ilașcu și alții v. Moldova și Rusia ([MC], nr. 48787/99, §§ 311-319, CEDO 2004-VII), Catan și alții v. Republica Moldova și Rusia ([MC], nr. 4337/04, 8252/05 și 18454/06, §§ 103-107, CEDO 2012) și, mai recent, Mozer v. Republica Moldova și Rusia ([MC], nr. 11138/10, §§ 97-98, 23 februarie 2016). În cele din urmă, Curtea a susținut că atât Republica Moldova, cât și Rusia dispun de jurisdicție în prezenta speță.

Cu privire la pretinsa încălcare a Articolului nr. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție Curtea, respingând excepțiile preliminare invocate statele reclamate, a constatat că Republica Moldova nu a eșuat în îndeplinirea obligațiilor sale pozitive, pe care le avea în raport cu reclamanții, pe când responsabilitatea Rusiei urma a fi angajată, în virtutea controlul efectiv exercitat de către aceasta asupra ”RMN”. Așadar, Curtea a concluzionat că Federația Rusă a încălcat Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Referitor la pretinsa încălcare a Articolului 13 din Convenție coroborat cu Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, Curtea, stabilind că plângerea este admisibilă, a constatat că reclamanții nu au beneficiat de un remediu intern eficient pentru a se plânge în baza Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. În ceea ce privește responsabilitatea statelor reclamate pentru pretinsa încălcare nominalizată, Curtea a făcut referire la cauza Mozer, și a concluzionat că Federația Rusă a încălcat Articolul 13 din Convenție coroborat cu Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție

Așadar, Curtea a obligat Federația Rusă să achite primului reclamant 5 euro pentru prejudiciu material, 3.000 euro pentru prejudiciu moral și 1.800 euro pentru costuri și cheltuieli iar celui de-al doilea reclamant 8 euro pentru prejudiciu material, 3.000 euro pentru prejudiciu moral și 1.800 euro pentru costuri și cheltuieli.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
9,4
Ploaie puternică
Umiditate:95 %
Vint:7,72 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău