CSP a anunțat organizarea unui nou concurs pentru șefia Procuraturii Generale. Dosarele pot fi depuse până pe 15 mai
-
15 Aprilie 16:35
După câteva încercări eșuate, Consiliul Superior al Procurorilor a anunțat astăzi un nou concurs pentru selectarea candidatului la funcția de procuror general. Pretendenții la șefia Procuraturii Generale urmează să depună dosarele până pe data de 15 mai, transmite IPN.
Potrivit Elenei Roșior, membră CSP, concursul se va desfășura în două etape – preselectarea candidaților în baza dosarelor depuse și interviul susținut în fața CSP. Candidații la funcția de procuror general trebuie să dețină o experiență profesională de cel puțin 10 ani în domeniul dreptului în jurisdicția Republicii Moldova, în jurisdicții străine sau în organizații internaționale, dintre care cel puțin 5 ani în funcția de judecător, procuror, avocat sau ofițer de urmărire penală. Pot candida persoanele care dețin cetățenia Republicii Moldova și cunosc limba română. De asemenea, trebuie să aibă diplomă de licență și de master în drept sau alt act de studiu în domeniul dreptului echivalent acestora.
Viitorul procuror general trebuie să se bucure de o reputație ireproșabilă, iar anterior să nu fie condamnat pentru comiterea de infracțiuni. La fel, trebuie să fie apt din punct de vedere medical pentru exercitarea funcției de procuror și să aibă calități manageriale. O altă condiție este ca în ultimii trei ani până la anunțarea concursului să nu fi fost membru de partid, să nu fi desfășurat activități cu caracter politic în cadrul unui partid sau în cadrul unei organizații social-politice. Nu se vor putea înscrie în concurs persoanele care în ultimele 6 luni au deținut calitatea de membru al CSP.
CSP a operat modificări la Regulamentul privind modul de organizare și desfășurare a concursului pentru selectarea candidatului la funcția de procuror general. S-a inclus prevederea potrivit căreia, „în cazul în care după prelungirea termenului-limită de depunere a dosarelor de participare nu s-au înregistrat cel puțin doi candidați pentru funcția de procuror general, concursul se încetează prin nerealizare și, ulterior, Consiliul decide asupra inițierii unui nou concurs.
La 28 februarie, Consiliul Superior al Procurorilor a decis încetarea concursului pentru funcția de procuror general. Decizia a fost luată după ce membrul CSP, Olesea Vârlan, l-a depunctat pe unul dintre candidații la funcția de procuror general. Membra CSP și-a anunțat demisia.