CRIZA IMIGRANȚILOR. Turcia și Germania vor cere asistența NATO
-
09 Februarie 2016 09:23
Turcia și Germania vor cere asistența NATO pentru a monitoriza fluxul de refugiați care încearcă să ajungă în Europa, a anunțat, ieri, premierul de la Ankara în cursul unei conferințe de presă comune cu cancelarul german Angela Merkel.
Peste 900 de mii de imigranți, majoritatea din țări aflate în conflict, au străbătut, anul trecut, Mareea Egee către Europa, pornind din Turcia, unde în prezent se află alte câteva milioane de refugiați.
Uniunea Europeană i-a promis, de altfel, Ankarei trei miliarde de euro pentru întreținerea refugiaților, astfel încât aceștia să rămână în Turcia.
Guvernul turc se teme că luptele din provincia siriană Alep, unde forțele guvernamentale au declanșat o ofensivă cu sprijinul aviației de război rusești, ar putea provoca un nou val de refugiați de 600 de mii de persoane. Deja câteva zeci de mii de refugiați se află la frontiera Turciei și încearcă să intre în această țară.