Cristina Gherasimov: „Statele baltice sunt un exemplu de dezvoltare și reziliență”

  • 03 Februarie 16:56
Cristina Gherasimov: „Statele baltice sunt un exemplu de dezvoltare și reziliență”

Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a avut astăzi o întrevedere cu președintele Riigikogu al Republicii Estonia, Lauri Hussar, președinta Saeimei Republicii Letonia, Daiga Mieriņa, și președintele Seimasului Republicii Lituania, Juozas Olekas.

În cadrul întrevederii, Cristina Gherasimov a afirmat că Republica Moldova poate învăța din experiența statelor baltice pentru a-și accelera parcursul european, preluând lecțiile și bunele practici din procesul de aderare la Uniunea Europeană, transmite Moldpres.

„Statele baltice sunt un exemplu de dezvoltare și reziliență. De mai bine de 20 de ani de când sunt state membre ale UE, cetățenii Estoniei, Letoniei și Lituaniei se bucură de numeroase beneficii, libertăți și oportunități”, a declarat Cristina Gherasimov.

Viceprim-ministra Gherasimov a mulțumit autorităților de la Tallinn, Riga și Vilnius pentru parteneriatul solid și susținerea puternică a parcursului european al Republicii Moldova.

„M-am bucurat să-i salut la Chișinău și să discutăm despre rezultatele de pe agenda europeană din ultima perioadă, despre obiectivele care ne stau în față de acum încolo, dar și cum putem prelua din experiența și lecțiile învățate de cele trei state în procesul lor de aderare la UE”, a menționat oficiala.

Președintele Riigikogu al Estoniei, Lauri Hussar, președinta Saeimei Letoniei, Daiga Mieriņa, și președintele Seimasului Lituaniei, Juozas Olekas, se află într-o vizită oficială la Chișinău, continuând dialogul început acum aproape doi ani, când Republica Moldova a găzduit președinții celor trei state baltice.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
21,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:91 %
Vint:2,33 m/s
Tue
25
Wed
22
Thu
21
Fri
22
Sat
21
Arhivă Radio Chișinău