Prin Sfânta Treime se înțelege Dumnezeu cel Unul în ființă și întreit în persoane: Dumnezeu - Tatăl, Dumnezeu - Fiul și Dumnezeu - Duhul Sfânt.

Urmând Sfintele Scripturi și învățătura Sfinților Părinți, Biserica Ortodoxă mărturisește că Sfânta Treime înseamnă trei Persoane (ipostasuri), care împărtășesc aceeași substanță sau natură.

Sursa și unitatea Sfintei Treimi este Tatăl, din care se naște fără de timp Fiul și din care purcede Sfântul Duh.

Astfel, Tatăl este, în același timp, fundamentul unității Sfintei Treimi, cât și al distincției.

Afirmația principală despre ceea ce crede Biserica despre Dumnezeu este găsită în Crezul Niceo - Constantinopolitan (sau Crezul de la Niceea, Simbolul credinței sau pur și simplu Crezul), acea formulare a credinței stabilită la Primul Sinod Ecumenic și la Al doilea Sinod Ecumenic.

Acesta a fost definit de Sfinții Părinți de la cele două Sinoade Ecumenice (care au avut loc la Niceea - 325 d. Hr. și Constantinopol - 381 d. Hr.) pentru a combate diferitele erezii, în special arianismul, apollinarismul, macedonianismul (erezie pnevmatomahă) și hiliasmul.