Creștinii ortodocși sărbătoresc mâine Duminica Mare
-
22 Iunie 13:02
Creștinii ortodocși sărbătoresc mâine Duminica Mare, numită și sărbătoarea Sfintei Treimi sau Pogorârea Sfântului Duh. Potrivit rânduielilor bisericești, în această zi preoții oficiază slujbe precum cea din ziua Sfintelor Paști, transmite IPN.
Duminica Mare este una dintre cele 12 sărbători împărătești. Pogorârea Sfântului Duh este sărbătorită în fiecare an la o dată diferită, fiind marcată în a 50-a zi de la Învierea și a 10-a de la Înălțarea lui Iisus Hristos.
Potrivit clericilor, în ziua Cincizecimii Duhul Sfânt a pogorât peste Ucenicii lui Iisus și astfel a luat naștere Biserica Creștină. Sfântul Evanghelist Luca, în „Faptele Apostolilor” istorisește momentul în care Duhul Sfânt, sub chipul unor limbi de foc, a umplut de darurile sale pe Apostoli. Cei doisprezece au început să facă cunoscută învățătura Mântuitorului către neamuri, în diferite limbi, deși acești ucenici erau știuți de mulți ca fiind evrei simpli, în nici un caz preocupați de învățarea limbilor străine.
În această zi, pe lângă tradiționala slujbă la biserică, creștinii aduc în case ramuri de nuc, tei și mesteacăn. Frunza este simbolul acestei sărbători. „Frunza este un simbol al flăcării, al luminii, pentru că în ziua Cincizecimii s-a pogorât Duhul Sfânt în chip de limbi de foc asupra sfinților ucenici și apostoli și i-a înzestrat cu darul Sfântului Duh pentru a propovădui și pentru a-și așeza cultul divin”, spun canoanele bisericești.
Sărbătoarea încununează perioada pascală, iar vecernia începe cu rugăciuni de plecare a genunchilor. De la Paști până la Duminica Mare, creștinii nu au îngenunchiat la rugăciuni. În această zi, creștinii sunt îndemnați să meargă la biserică, pentru că, odată cu Pogorârea Sfântului Duh, vor acumula putere și armonie sufletească.