Într-o zi ca aceasta, acum aproape 2.000 de ani, El se arăta pentru ultima dată ucenicilor, așa cum relatează Evangheliile și cartea Faptele Apostolilor. 

Această ultimă întrevedere a avut loc pe muntele Măslinilor, lângă Ierusalim. Iisus le-a spus ucenicilor să nu se depărteze de cetate pentru că peste zece zile aveau „să se îmbrace cu putere de sus”, puterea ce-i va face convingători în misiunea lor. Se referea desigur la Coborârea Duhului Sfânt. 

După aceste ultime cuvinte, spun cărțile Noului Testament, Iisus s-a înălțat la cer. Înălțarea Domnului este o despărțire, dar, în același timp, în mod paradoxal, și o certitudine a unei prezențe. 

Iisus le spusese Apostolilor că va rămâne cu ei până la sfârșitul veacurilor. Despărțirea de la Înălțare este, de aceea, nu o părăsire ci o trecere în alt plan a prezenței lui Iisus. Este dimensiunea spirituală, singura în care are loc marea întâlnire cu Dumnezeu, potrivit învățăturii de credință creștin-ortodoxe.  

În România, Înălțarea Domnului este și Ziua Eroilor. Sunt pomeniți eroii astăzi pentru că ei au mers pe același drum ca și Iisus Hristos –  prin jertfă spre înălțare. 

Jertfa lor are valoare istorică pentru că a contribuit într-un anumit moment la binele țării, dar are și o valoare spirituală, veșnică, așa cum are orice act nobil, izvorât din iubire. 

Cu o întrerupere în vremea comunismului, sărbătoarea eroilor în ziua Înălțării Domnului a fost reluată în Patriarhia Română după 1989.

În joia Înălțării, în biserici și la monumente au loc slujbe de pomenire și ceremonii militare dedicate eroilor.