Potrivit cărților bisericești, Înălțarea Domnului reprezintă ultimul eveniment de viață pământească a lui Iisus Hristos. Biserica afirmă că această zi este la fel de importantă ca Paștele. Conform tradiției, de Ispas, creștinii se salută cu "Hristos s-a Înălțat!" și “Adevărat s-a înălțat!”. Spre deosebire de Paști, când ouăle se înroșesc în Joia Mare, pentru Înălțarea Domnului, ouăle se vopsesc chiar în ziua sărbătorii. Este ultima zi din an în care se mai vopsesc și se împart ouă roșii. Ouăle se duc la Biserică, iar la sfârșitul slujbei se dau de pomană săracilor. În ajun, gospodinele pregătesc pască, scrie sursa citată.

Cărțile bisericești, de asemenea, mărturisesc că, după înviere, Iisus Hristos s-a arătat apostolilor timp de trei zile, după care s-a înălțat la cer de față cu ei. Semnificația Înălțării nu este legată atât de fenomenul în sine, cât este o expresie a preamăririi cerești a lui Iisus Hristos. “Învingând moartea, Hristos, a început un nou mod de viață alături de Dumnezeu, pe care l-a pregătit și aleșilor săi. La izbânda lui ia parte întreaga natură umană”, se arată într-una din Evanghelii. Totodată, în predicile lor preoții afirmă că “spiritualitatea Înălțării se întemeiază pe speranță”.

De sărbătoarea Înălțării Domnului sunt legate mai multe tradiții și obiceiuri. Astfel, în unele regiuni, în această zi se îngrijesc de sufletele celor adormiți și se organizează parastase la cimitire. Se spune că e bine ca în această zi să fie lăsați liberi caii, în unele zone joia de Ispas fiind numită și Paștele cailor. Totodată, Ispasul este benefic pentru târguri și afaceri care până acum nu au avut succes. Potrivit datinilor, pentru a avea recoltă bogată, semănăturile se fac până la Ispas. Femeile nu împrumută sare și nu dau foc din casă, pentru că altfel toată casa va vui, iar vacile nu vor mai da lapte pentru smântână.

Sărbătoarea Ispasului se celebrează începând din sec. IV.