Creștinii ortodocși de stil vechi îi sărbătoresc pe Sfinții Împărați Constantin și Elena

  • 03 Iunie 10:34
Creștinii ortodocși de stil vechi îi sărbătoresc pe Sfinții Împărați Constantin și Elena

Creștinii ortodocși care respectă calendarul bisericesc de stil vechi îi cinstesc astăzi, 3 iunie, pe Sfinții Împărați Constantin și Elena, două dintre cele mai importante personalități ale creștinismului, considerate ocrotitoare ale Bisericii și apărătoare ale credinței creștine, relatează MOLDPRES.

Potrivit tradiției bisericești, împăratul Constantin cel Mare a rămas în istorie drept conducătorul care a acordat libertate de credință creștinilor prin Edictul de la Milano, emis în anul 313, punând astfel capăt persecuțiilor împotriva acestora în Imperiul Roman. Mama sa, împărăteasa Elena, este cunoscută pentru pelerinajul său la Ierusalim și pentru descoperirea lemnului Sfintei Cruci, pe care a fost răstignit Iisus Hristos.

Sărbătoarea are o semnificație deosebită atât în viața religioasă, cât și în tradiția populară. În mai multe biserici din țară sunt oficiate slujbe speciale, iar numeroase localități își marchează hramul. În credința populară, ziua este cunoscută și sub denumirile de „Constantin Graur” sau „Constantinul Puilor”, fiind asociată cu perioada în care păsările își învață puii să zboare.

În această zi nu se lucrează la câmp pentru a proteja recoltele de păsări și grindină, iar creștinii merg la biserică pentru a se ruga pentru sănătate și înțelegere în familie.

În Republica Moldova există aproximativ 125.200 de persoane care poartă aceste prenume: 27.809 bărbați se numesc Constantin și 97.434 de femei sunt numite Elena.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
26,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:53 %
Vint:0,45 m/s
Wed
23
Thu
23
Fri
23
Sat
23
Sun
24
Arhivă Radio Chișinău