Creștinii ortodocși de calendar vechi prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului
-
28 August 2017 09:19
Creștinii ortodocși care respectă calendarul bisericesc de stil vechi prăznuiesc astăzi, 28 august, Adormirea Maicii Domnului, sau cum i se mai spune în popor Sfânta Marie cea Mare.
Tot astăzi se încheie și postul Sfintei Marii, care a durat două săptămâni. În multe sate, bisericile, își au hramul în cinstea acestei mari sărbătări, a declarat pentru IPN, parohul bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” din satul Ghidighici, Maxim Melinti.
Potrivit parohului, în această zi fiecare creștin este chemat la biserică, să-și ajusteze modul de viață și atitudinea față de Dumnezeu și față de aproapele său. „În această zi, toți creștinii în măsura posibilităților sunt așteptați la biserică să se roage, să se spovedească și să se împărtășească. Fiind vorba de fecioara Maria, un număr mare de doamne și domnișoare își serbează ziua numelui. În această zi se încheie și postul, iar creștinii au voie să mănânce ce nu au putut mânca în post”, a declarat Maxim Melinti.
În cinstea Maicii Domnului sunt 4 mari sărbători, care încep cu Nașterea, pe 21 septembrie, apoi urmează Intrarea în Biserică, pe 4 decembrie, Bunăvestirea, pe 7 aprilie, și această ultimă sărbătoare, Adormirea.