Creștinii ortodocși au intrat în Postul Mare

  • 15 Martie 2021 08:16
Creștinii ortodocși au intrat în Postul Mare

Creștinii ortodocși au intrat de astăzi în Postul Mare, cel mai aspru dintre toate cele patru posturi ale anului și care îi pregătește pe oameni de Paște, sărbătorit anul acesta pe 2 mai, informează MOLDPRES.

Potrivit calendarului ortodox, timp de șapte săptămâni, credincioșii nu vor mai mânca lactate, ouă, carne și pește și nu vor consuma băuturi alcoolice. Postul Mare durează patruzeci de zile, la care se adaugă săptămâna Patimilor. În cele 40 de zile sunt doar două zile de dezlegare la pește, de Buna Vestire și de Florii, față de postul Crăciunului, când sunt 15 zile cu dezlegare la pește. În această perioadă nu se fac nunți.

Mai mult, creștinii trebuie să se rețină de la anumite gânduri necurate, pofte, patimi sau fapte rele. Acest lucru înseamnă că postul trupesc trebuie însoțit de cel sufletesc, notează sursa citată.

În cadrul Serviciului divin de duminică, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldovei, ÎPS Vladimir și-a cerut iertare de la cei prezenți, după care i-a îndemnat să petreacă Postul Mare în deplină împăcare unii cu alții, pentru a ajunge cu bine la luminata sărbătoare a Învierii Mântuitorului Hristos. Arhipăstorul i-a mai îndemnat pe credincioși să țină adevăratul Post, cel al înfrânării și al rugăciunii fierbinți, pentru ca într-adevăr să se bucure de roadele acestei nevoințe.

Odată cu începerea Postului Mare, prețurile la produsele de post au început să crească, în mod special la ciuperci. Datorită proteinelor pe care le conțin, se consideră că acestea pot înlocui carnea. Comercianții susțin că, de obicei, în Postul Mare, prețul unui kilogram de ciuperci poate ajunge până la 55 lei. De asemenea, sunt solicitate fasolea, mazărea și zarzavaturile.

Calcularea datei la care creștinii sărbătoresc Paștele ține de două fenomene naturale, unul cu dată fixă - echinocțiul de primăvară, iar altul cu dată schimbătoare - luna plină. Aceasta din urmă face ca data Paștelui să varieze în fiecare an.

În 2022, Paștele ortodox va fi pe 24 aprilie, iar în 2023 – pe 16 aprilie.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
-3,76
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău