Creditul Polonez destinat fermierilor va fi redus la jumătate, din cauza interesului scăzut
-
27 Decembrie 2016 08:46
Ministerul Finanțelor propune reducerea la jumătate a valorii creditului de asistență oferit fermierilor moldoveni de Guvernul Poloniei în valoare de 100 de milioane de euro.
Inițiativa vine de la Varșovia, care constată că nu sunt suficiente cereri pentru acest credit. În plus termenul de implementare a proiectului este extins doar până pe 8 august 2017.
Autorii fac trimitere și la o Hotărâre de Guvern, în baza căreia Ministerului Finanțelor iau fost transmise 23 de dosare ale potențialilor beneficiari în valoare de 26,6 milioane de euro.
Acum proiectul este suspendat și autoritățile speră că în următoarele luni Guvernul Poloniei va accepta extinderea termenelor de implementare a acestuia până pe 8 august 2017, notează mold-street.md.

