Nașterea Domnului este a doua sărbătoare ca importanță în creștinism, după Paști.
 
Crăciunul are la bază pasajul biblic care spune că Fecioara Maria după ce  i s-a vestit că va naște în mod miraculos pe Mesia a rămas însărcinată. (Matei I,18-II,1-23, Luca I-II ).
 
Ea era împreună cu Iosif în Bethleem, pentru a se înscrie la recensământul comandat de împăratul roman Augustus (27 a.Hr - 14 d.Hr).
 
În acel moment s-a împlinit vremea să nască și n-au găsit adăpost decât într-un staul amenajat într-o grotă la marginea orașului.
 
Aici în simplitate și-n sărăcie s-a născut Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, trimis să se facă om pentru a-i mântui pe oameni.
 
Nașterea lui n-a rămas neobservată. Păstorii din preajmă au avut o revelație: un înger le-a vestit că s-a născut Mesia cel așteptat. Au mers, s-au convins, și au răspândit vestea.
 
Trei înțelepți, numiți în acea vreme magi, au venit din Orient, călăuziți de o stea până în locul unde s-a născut Hristos și i-au adus pruncului daruri, recunoscând că s-a născut un împărat.
 
În amintirea stelei care i-a condus pe magi, copiii obișnuiesc să meargă astăzi cu steaua, vestind că Fecioara Maria a născut pe Mesia.
 
Doar regele Iudeii, Irod, nu s-a bucurat de acest eveniment, pentru că își vedea amenințată regalitatea.
 
Nu știa că pruncul Iisus avea să fie un altfel de împărat – al unei Împărății spirituale.
 
Creștinii aud această istorie evanghelică,  în Biserici, la Liturghia sărbătorii, precum și colindele care vestesc Nașterea Domnului.