Covid-19: Bilanțul global al deceselor a depășit 4 milioane

  • 18 Iunie 2021 10:00
Covid-19: Bilanțul global al deceselor a depășit 4 milioane

Bilanțul global al deceselor asociate Covid-19 a depășit joi 4 milioane, în timp ce multe țări fac eforturi pentru a procura doze de vaccinuri spre a își imuniza populația, potrivit calculelor Reuters, preluate de News.ro.

Pragul de 2 milioane de decese asociate Covid-19 a fost atins după un an de pandemie, în timp ce alte 2 milioane au fost înregistrate în doar 166 de zile, potrivit aceleiași analize, notează sursa citată
 
Țările cu cel mai mare număr de decese sunt Statele Unite, Brazilia, India, Rusia și Mexic, reprezentând aproximativ 50% din totalul global, în timp ce Peru, Ungaria, Bosnia și Herțegovina, Cehia și Gibraltar au înregistrat cele mai mari rate de decese la numărul populației.
 
Statele din America Latină înfruntă cea mai gravă epidemie din luna martie, cu 43 din fiecare 100 de infecții din lume fiind raportate în regiune. Primele nouă țări care au raportat cele mai multe decese per capita în ultima săptămână se află în America Latină.
 
Cei mai mulți dintre pacienții internați în Bolivia, Chile și Uruguay au vârste cuprinse între 25 și 40 de ani. În Sao Paulo (Brazilia), 80% dintre locurile de la terapie intensivă sunt ocupate de pacienți diagnosticați cu Covid-19.
 
Brazilia și India raportează cele mai multe decese zilnice pe săptămână. India înregistrează 1 din fiecare 3 decese raportat în lume zilnic, potrivit analizei Reuters.
 
Mulți experți consideră că bilanțul oficial al deceselor este subcalculat, Organizația Mondială a Sănătății estimând luna trecută că numărul este mult mai mare.
 
În timp ce varianta Delta a coronavirusului a devenit dominantă, mai multe națiuni se confruntă cu deficite de vaccin. Numărul infecțiilor este în creștere pe continentul african, la fel și în Rusia.
 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de prânz București
Meteo Chișinău
16,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:80 %
Vint:5,14 m/s
Thu
17
Fri
11
Sat
12
Sun
15
Mon
15
Arhivă Radio Chișinău