Cortegiul funerar al primului președinte al Parlamentului R.Moldova, Alexandru Moșanu, a ajuns la Palatul Republicii (FOTO)

  • 10 Decembrie 2017 10:49
Cortegiul funerar al primului președinte al Parlamentului R.Moldova, Alexandru Moșanu, a ajuns la Palatul Republicii (FOTO)

Cortegiul funerar cu corpul neînsulfețit al primului președinte al Parlamentului Republicii Moldova, Alexandru Moșanu, a ajuns la Palatul Republicii.

Toți cei care l-au cunoscut și prețuit pe Alexandru Moșanu și-au putut lua rămas bun, în seara zilei de ieri, la Biserica „Sfânta Teodora de la Sihla”, unde a fost adus corpul neînsuflețit al primului președinte al Parlamentului Republicii Moldova.
 
 
 
Duminică, 10 decembrie, între orele 10.00 și 13.00 va începe ceremonia funerară la Palatul Republicii, sala II. Între orele 12.00 și 13.00 va avea loc un miting In Memoriam. Ulterior cortegiul funerar se va deplasa spre Monumentul Ștefan cel Mare și Sfânt și va trece simbolic prin fața clădirii Legislativului, anunță Serviciul de presă al Parlamentului.
 
La 13.30 va avea loc un miting la Monumentul Ștefan cel Mare și Sfânt. De aici cortegiul funerar se va deplasa spre cimitirul central Armenesc.
 
Primul președinte al Parlamentului Republicii Moldova, Alexandru Moșanu s-a stins din viață în seara de 7 decembrie, la vârsta de 85 de ani. A fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova între anii 1990 și 1998 și a ocupat funcția de președinte al Parlamentului Republicii Moldova, în perioada  septembrie 1990 – februarie 1993. 
Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
20,52
Cer senin
Umiditate:48 %
Vint:3,09 m/s
Wed
15
Thu
8
Fri
8
Sat
7
Sun
4
Arhivă Radio Chișinău