Coronavirus: Vaticanul anunță redeschiderea muzeelor sale începând de luni
-
31 Ianuarie 2021 10:55
Muzeele Vaticanului, care includ faimoasa Capelă Sixtină, se vor redeschide începând de luni, după ce au fost închise timp de 88 de zile din cauza restricțiilor impuse ca urmare a pandemiei de COVID-19, informează AFP, preluat de Agerpres.
Colecțiile vor putea fi admirate de luni până sâmbătă, însă vizitatorii vor trebui să-și rezerve biletele în avans și li se vor aloca intervale orare pentru vizită.
Responsabilii muzeelor au profitat de această închidere - cea mai lungă de la Al Doilea Război Mondial - pentru a efectua lucrări de întreținere și restaurare, cum ar fi curățarea prafului de pe frescele din secolul al XV-lea care împodobeau pereții laterali ai Capelei Sixtine, o bijuterie a muzeelor care atrage circa șase milioane de vizitatori pe an.
Acest anunț vine după cel al autorităților italiene privind o relaxare a restricțiilor impuse în contextul pandemiei de COVID-19, toate regiunile țării, cu excepția a cinci, urmând să fie plasate de luni în categoria "galbenă", cu risc scăzut. Aceasta va permite barurilor, restaurantelor, dar și muzeelor, să se redeschidă în timpul zilei.
De asemenea, Colosseum-ul și Forumul Roman vor primi din nou vizitatori începând de luni, însă ambele situri vor rămâne închise în weekend.
Sursa:Agerpres