Coronavirus: Vaccinurile Pfizer și Moderna reduc riscul de infectare cu 80% la două săptămâni după prima doză
-
29 Martie 2021 20:21
Vaccinurile anti-COVID-19 dezvoltate de alianța Pfizer-BioNTech și compania Moderna reduc cu 80% riscul de infectare cu noul coronavirus la două săptămâni după administrarea primei doze, potrivit datelor obținute dintr-un studiu realizat în timpul campaniei de vaccinare din Statele Unite, ale cărui rezultate au fost publicate luni, informează Reuters, preluat de Agerpres.
Riscul de infectare cu SARS-CoV-2 a scăzut cu 90% la două săptămâni după administrarea dozei de rapel, au adăugat autorii acestui studiu, realizat pe un grup de aproape 4.000 de persoane vaccinate în Statele Unite, care au făcut parte din rândul personalului medical și al profesiilor aflate în prima linie de luptă împotriva pandemiei de COVID-19.
Studiul, realizat de Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) din Statele Unite, a evaluat capacitatea acestor două vaccinuri de a proteja împotriva infectării cu noul coronavirus, inclusiv împotriva infecțiilor care nu cauzează simptome.
Studiile clinice realizate de cele două companii au evaluat eficacitatea vaccinurilor lor în ceea ce privește prevenirea dezvoltării formelor grave de COVID-19.
Descoperirea făcută în noul studiu, realizat prin folosirea în condiții reale a celor două vaccinuri care folosesc tehnologia ARN mesager, confirmă eficacitatea demonstrată în studiile clinice controlate, care au fost realizate înainte ca serurile să fie autorizate de Administrația pentru Alimente și Medicamente (Food And Drug Aministration - FDA) din Statele Unite.
Studiul CDC a analizat eficacitatea vaccinurilor Pfizer și Moderna pe un eșantion de 3.950 de participanți din șase state federale americane, monitorizați timp de 13 săptămâni în perioada 14 decembrie 2020 - 13 martie 2021.
"Vaccinurile anti-COVID-19 autorizate, bazate pe tehnologia ARN mesager, oferă o protecție timpurie, substanțială și reală împotriva infectării pentru personalul din sistemul nostru național de sănătate, angajații din profesiile aflate în prima linie de combatere a pandemiei și salariații din sectoarele esențiale", a declarat Rochelle Walensky, directoarea CDC.
Noua tehnologie ARN mesager folosește o formă sintetică a substanței chimice naturale folosite de post de mesager pentru a instrui celulele să sintetizeze anumite proteine, care mimează fragmente din structura noului coronavirus. În acest fel, sistemul imunitar este învățat să recunoască și să atace virusul real atunci când acesta pătrunde în organism.
Studiul realizat de CDC a fost publicat la câteva săptămâni după ce datele obținute în campania de vaccinare din Israel au sugerat că vaccinul Pfizer-BioNTech are o eficacitate de 94% în prevenirea infecțiilor asimptomatice.
Anumite țări, inclusiv Marea Britanie și Canada, permit intervale extinse între administrarea celor două doze, care diferă de modul în care aceste vaccinuri au fost testate în studiile clinice, pentru a evita astfel penuria de seruri provocată de constrângerile de aprovizionare. În studiul CDC, intervalul dintre cele două doze a fost de trei săptămâni pentru vaccinul Pfizer și de patru săptămâni pentru vaccinul Moderna.
În Marea Britanie, autoritățile locale au anunțat în luna ianuarie că datele medicale sprijină decizia lor de a extinde la 12 săptămâni intervalul dintre prima și a doua doză pentru vaccinurile Pfizer-BioNTech. Totuși, compania Pfizer și partenerul ei german BioNTech au avertizat că nu dețin date medicale în sprijinul unei astfel de decizii.
Sursa:Agerpres