Coronavirus: Universitatea Oxford va testa un medicament antiinflamator ca tratament potențial anti-COVID-19

  • 30 Septembrie 2020 17:15
Coronavirus: Universitatea Oxford va testa un medicament antiinflamator ca tratament potențial anti-COVID-19

Cercetătorii de la Universitatea Oxford au anunțat miercuri că vor analiza dacă Adalimumab, cel mai bine vândut medicament prescris din lume - prin prisma veniturilor totale generate -, ar putea fi utilizat ca un tratament eficient în cazul pacienților diagnosticați cu COVID-19, informează Reuters, preluat de Agerpres.

Adalimumab, care este comercializat sub numele de Humira de compania AbbVie, este un antiinflamator din clasa medicamentelor de tip anti-factor de necroză tumorală (anti-TNF). Studiile recente au arătat că pacienții cu COVID-19 care iau deja medicamente anti-TNF pentru boala inflamatorie intestinală și artrita inflamatorie sunt mai puțin expuși în fața riscului de a necesita spitalizare, au explicat cercetătorii de la Universitatea Oxford.

Studiul de la Oxford, denumit AVID-CC, vizează tratarea pacienților în cadrul comunității, în special în azilurile de bătrâni. La acest studiu vor participa 750 de pacienți din centre de tratament comunitare din Marea Britanie.

Medicamentul Humira este folosit pentru a trata o gamă amplă de afecțiuni, inclusiv artrita reumatoidă, boala Crohn, colita ulcerativă și psoriazisul.

Disponibilitatea unor versiuni biosimilare ale acestui medicament ar face din Humira o soluție accesibilă și relativ ieftină dacă testele vor avea succes, au spus cercetătorii de la Oxford. Compania Novartis produce una dintre alternativele acestui medicament, Hyrimoz.

Cercetătorii au identificat deja câteva tratamente pentru pacienții spitalizați cu COVID-19, precum medicamentul Remdesivir dezvoltat de Gilead și steroidul generic Dexametazonă.

Oamenii de știință au studiat și alte medicamente antiinflamatorii în tratamentele anti-COVID-19. Se crede că infecțiile severe sunt declanșate de o reacție exacerbată a sistemului imunitar, cunoscută sub numele de "furtună de citokine", iar medicamentele care suprimă anumite elemente ale sistemului imunitar pot juca un anumit rol în stoparea escaladării rapide a simptomelor.

Cu toate acestea, nu există deocamdată nicio terapie eficientă pentru persoanele depistate cu COVID-19 și care nu sunt spitalizate.

Azilurile de bătrâni au fost deosebit de afectate de primul val al pandemiei de COVID-19 în Marea Britanie și în alte țări. Dacă Humira va avea succes împotriva COVID-19, acest medicament ar putea să îi ajute pe vârstnici, care reprezintă cea mai vulnerabilă categorie de pacienți, într-o perioadă în care guvernele lumii depun eforturi importante pentru a controla evoluția pandemiei.

Studiul cercetătorilor de la Oxford este finanțat de inițiativa COVID-19 Therapeutics Accelerator, înființată de organizația globală de caritate Wellcome, în parteneriat cu Fundația Bill & Melinda Gates și compania Mastercard. 

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri * Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
4,96
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:0 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău