Coronavirus: Trump își afirmă "dezacordul profund" față de doctorul Anthony Fauci în privința redeschiderii școlilor

  • 14 Mai 2020 08:41
Coronavirus: Trump își afirmă

Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că nu este de acord cu consilierul său expert în boli infecțioase, doctorul Anthony Fauci, pe subiectul redeschiderii școlilor, informează AFP și Reuters, preluat de Agerpres.

Întrebarea dacă elevii și studenții americani ar trebui să reia sau nu cursurile în septembrie pare să se contureze ca un punct de divergență între liderul de la Casa Albă și consilierul său.

Marți, în fața senatorilor americani, doctorul Anthony Fauci a atras atenția asupra consecințelor potențial foarte grave ale unei relaxări prea rapide a măsurilor restrictive. El a explicat cu această ocazie că, probabil, un vaccin nu va fi disponibil la data la care vor fi reluate cursurile și a recomandat prudență statelor care doresc să ridice măsurile de izolare.

"Am fost surprins de răspunsul său", a declarat miercuri președintele Donald Trump reporterilor la Casa Albă. "Pentru mine acesta nu este un răspuns acceptabil, în special în ceea ce privește școlile".

"Ne redeschidem țara, oamenii doresc această redeschidere, școlile vor fi deschise", a spus președintele american.

În pofida unor dezacorduri mărunte din trecut, președintele SUA l-a susținut până acum întotdeauna pe doctorul Fauci. Dar acesta a fost trecut tot mai mult în plan secund, pe măsură ce Donald Trump a pus din ce în ce mai des accentul pe necesitatea redeschiderii economiei.

"Anthony este un om bun, chiar bun. Nu am fost de acord cu el'', a declarat Donald Trump într-un fragment dintr-un interviu programat să fie difuzat joi dimineața pe canalul Fox Business Network.

"Cred că trebuie să ne redeschidem școlile", a repetat președintele în acest interviu. "Sunt într-un dezacord profund cu el în privința școlilor".

Întrebat marți de senatori despre diferențele de opinie apărute în discursului său și în cel al președintelui american, Anthony Fauci a respins existența unei "confruntări".

"Eu dau sfaturi și (președintele) le ascultă și le respectă și se informează de la mai multe persoane. În ultimele luni, nu am avut o relație conflictuală'', a susținut Fauci. 

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
17,24
Cer senin
Umiditate:77 %
Vint:2,57 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
15
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău