Coronavirus: SUA va trimite ajutoare medicale Italiei

  • 31 Martie 2020 08:23
Coronavirus: SUA va trimite ajutoare medicale Italiei

Statele Unite vor trimite Italiei echipamente medicale în valoare de 100 de milioane de dolari, a anunțat luni președintele Donald Trump în cadrul conferinței de presă zilnice de la Casa Albă dedicată situației generate de epidemia COVID-19, informează AFP, preluat deAgerpres.

"Avem produse excedentare de care nu avem nevoie; vom trimite în Italia echipamente chirurgicale, medicale și spitalicești în valoare de aproximativ 100 de milioane de dolari", a adăugat președintele SUA, după ce a informat că a discutat la telefon cu premierul Italiei, Giuseppe Conte.

De asemenea, Donald Trump a estimat că producția de ventilatoare medicale va crește datorită ajutorului a zeci de companii americane."Pe măsură ce vom produce mai mult decât avem nevoie, le vom trimite în Italia, în Franța, în Spania, unde au probleme teribile, dar și în alte țări dacă va fi posibil", a susținut liderul de la Casa Albă.

Între-timp, notează AFP, numărul deceselor provocate de pandemia noului coronavirus în SUA a ajuns luni seara la 3.008, în timp ce bilanțul îmbolnăvirilor a atins 163.429 (cel mai mare număr de cazuri confirmate la nivel mondial), conform datelor furnizate de universitatea Johns Hopkins.

Un purtător de cuvânt al Casei Albe a declarat ulterior că Donald Trump i-a adresat premierului Giuseppe Conte "condoleanțe pentru cei care au murit în Italia" și "a reafirmat angajamentul" Washingtonului de a colabora cu Roma "și cu toți partenerii și aliații săi europeni" în combaterea pandemiei noului coronavirus.

După ce a îndemnat populația să stea acasă, Donald Trump a reiterat că este "puțin probabil" să decreteze măsuri de izolare strictă la nivel național. Pentru moment, măsurile sunt adoptate la nivelul statelor și peste 70% din americani intră deja sub incidența acestora.

Cu toate acestea, a avertizat că luna aprilie va fi crucială."Sunt 30 de zile vitale. Vom face totul în aceste 30 de zile", a promis președintele SUA. De asemenea, a adăugat că intenționează să ceară tuturor americanilor să poarte mască de protecție "pentru o vreme, nu pentru totdeauna".

Donald Trump a mai informat că peste 1 milion de americani au fost testați și că SUA au început achiziționarea din străinătate de echipamente de protecție. "Acțiunile inteligente pe care le adoptăm astăzi vor evita răspândirea virusului mânie", a subliniat președintele american, conform EFE.

Cu aceeași ocazie, liderul de la Casa Albă a afirmat că economia constitue a doua sa prioritate, pe primul loc fiind acum "salvarea de vieți". "Ei bine, (izolarea) este foarte proastă pentru economie, dar economia este numărul 2 pe lista mea. În primul rând, vrea să salvez multe vieți", a asigurat președintele american, care și-a schimbat discursul față de săptămâna trecută, când susținea că "medicamentul nu poate fi mai rău decât boala" și îndemna la reactivarea economiei cât mai rapid, potrivit EFE. 

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal București
Meteo Chișinău
11,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:95 %
Vint:3,09 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău