Coronavirus/Origine | O scurgere dintr-un laborator chinez se numără printre ipotezele probabile (șef anchetă OMS)

  • 13 August 2021 08:30
Coronavirus/Origine | O scurgere dintr-un laborator chinez se numără printre ipotezele probabile (șef anchetă OMS)

Ipoteza potrivit căreia virusul care a provocat COVID-19 a scăpat dintr-un laborator din Wuhan, orașul din China unde au fost detectate primele cazuri la sfârșitul anului 2019, face parte din ipotezele "probabile", în opinia șefului misiunii care a anchetat originea pandemiei, transmite AFP, potrivit Agerpres.

"Un angajat (al unui laborator) infectat pe teren în timp ce preleva probe se încadrează într-una din ipotezele probabile. Acolo este unde virusul trece direct de la lilieci la oameni", a declarat pentru canalul de televiziune public danez TV2, Peter Embarek, șeful delegației internaționale alcătuite din oameni de știință, trimise în China de către OMS pentru a identifica originea COVID-19.

Într-un documentar intitulat "Misterul virusului - un danez în căutarea adevărului în China" difuzat joi pe canalul de televiziune danez, omul de știință a vorbit pe larg despre misiunea pe care a condus-o în Wuhan și s-a exprimat într-un mod foarte critic la adresa Chinei.

Însă conform concluziilor din 29 martie ale primei faze a studiului realizat la începutul anului în orașul Wuhan, ipoteza unui incident de laborator a fost evaluată ca fiind "extrem de improbabilă".

Potrivit lui Peter Embarek, echipei sale i-a fost greu să discute această teorie cu oamenii de știință chinezi.

"Cu 48 de ore înaintea încheierii misiunii încă nu ajunsesem la un acord pentru a menționa ipoteza laboratorului în raport", a afirmat Embarek în cadrul documentarului.

În urma acestor discuții, delegația OMS a obținut permisiunea de a vizita două laboratoare unde se realizează cercetări asupra liliecilor, a explicat acesta.

În cadrul acestor vizite "ni s-a făcut o prezentare, apoi am putut să vorbim și să punem întrebările pe care am doream să le punem, dar nu am avut ocazia să consultăm niciun fel de documentație", povestește Peter Embarek.

Omul de știință danez a evidențiat în final că liliecii nu trăiesc în sălbăticie în regiunea Wuhan și că singurele persoane susceptibile să se fi apropiat de lilieci, care sunt suspectați că ar purta virusul care a provocat Sars-Cov-2, sunt angajați ai laboratoarelor din acest oraș.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
15,24
Cer senin
Umiditate:41 %
Vint:3,6 m/s
Mon
9
Tue
11
Wed
10
Thu
13
Fri
12
Arhivă Radio Chișinău