Coronavirus: Nu se pune problema închiderii stațiunilor de schi (Finlanda)

  • 27 Noiembrie 2020 17:26
Coronavirus: Nu se pune problema închiderii stațiunilor de schi (Finlanda)

Ideea propusă de cancelarul german Angela Merkel de a închide stațiunile de schi din Europa în acest an pentru a evita o nouă revenire a contaminărilor cu COVID-19 ar fi "fatală" pentru economia finlandeză, a protestat vineri Ministerul Economiei finlandez, citat de France Presse, preluat de Agerpres.

"Aici, în Finlanda, majoritatea oamenilor care vin în stațiunile noastre de schi sunt localnici. Ar fi foarte bizar să închidem aceste stațiuni în timp ce situația din țara noastră în ceea ce privește virusul nu este nici pe departe atât de rea ca în alte țări europene", a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Mika Lintila.

O astfel de decizie ar fi "o lovitură mortală" pentru industria turismului în Laponia, unde se află cele mai populare stațiuni.

"Este foarte posibil să se respecte distanțele necesare pe pârtii și în teleschiuri. Există mult mai multe locuri periculoase decât stațiunile de schi", a notat la rândul său responsabilul Asociației Finlandeze a Regiunilor de Schi, Harri Lindfors.

În Suedia, un epidemiolog al serviciilor publice de sănătate, Anders Tegnell, a estimat de asemenea că țara sa nu are nevoie să-și închidă stațiunile de schi.

"Trebuie să vă amintiți că există o mare diferență între stațiunile de schi pe care le avem în Nord și cele pe care le aveți în Alpi", a declarat el.

Mai multe alte țări cu multe stațiuni de schi, dintre care Austria, și-au exprimat deja opoziția față de propunerea dnei Merkel.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Un pământ și două ceruri cu Ana Bantoș
Meteo Chișinău
18,24
Cer senin
Umiditate:25 %
Vint:3,6 m/s
Mon
11
Tue
14
Wed
17
Thu
15
Fri
15
Arhivă Radio Chișinău