Coronavirus: Hotelurile din Polonia vor fi deschise pentru concediile de vară
-
29 Aprilie 2020 10:30
Hotelurile din Polonia vor fi deschise pentru concediile din timpul verii, a anunțat miercuri purtătorul de cuvânt al guvernului polonez Piotr Muller, care a adăugat totodată că evoluția COVID-19 este încă pe o pantă ascendentă, transmite Reuters, preluat de Agerpres.
Executivul polonez urmează să anunțe miercuri decizia sa privind redeschiderea anumitor activități economice care au fost închise din cauza pandemiei.
Polonezii își iau de obicei concediile de vară în iulie și august, dar deocamdată nu este clar dacă acest an va fi o excepție. Ceea ce se știe cu siguranță este faptul că școlile din Polonia vor rămâne închise până la 24 mai, conform unui anunț făcut vineri de ministrul educației.
Până marți la prânz în Polonia au fost testate pozitiv cu COVID-19 un total de 12.089 de persoane, iar 570 de oameni au decedat din cauza acestei boli. Numărul noilor cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 a sporit marți cu 187 față de ziua anterioară, interval în care au murit încă opt persoane. Pe parcusul zilei de luni, la nivel național s-au înregistrat 285 de noi cazuri de COVID-19 și 27 decese.
Ministerul Sănătății a precizat că în spitalele din Polonia sunt internați 2.934 de pacienți cu coronavirus, iar 2.655 de pacienți cu COVID-19 s-au vindecat complet.
Primul caz de infectare a fost confirmat de autoritățile poloneze la 4 martie, iar după opt zile s-a produs și primul deces.
Săptămâna trecută unele dintre restricții au început să fie relaxate, fiind redeschise parcurile și fiind permis un număr mai mare de cumpărători în magazinele alimentare.
Sursa:Agerpres

