Coronavirus: EMA ar putea aproba la toamnă un vaccin Pfizer care țintește sub-variantele Omicron
-
11 August 2022 13:59
Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a declarat miercuri că vizează aprobarea în toamnă a unui vaccin anti-COVID-19 de la Pfizer/BioNTech care țintește două sub-variante ale tulpinii Omicron cu răspândire rapidă, informează AFP.
Sub-variantele Omicron BA.4 și BA.5 alimentează o creștere a cazurilor de COVID-19 în Europa și Statele Unite, ceea ce a determinat Organizația Mondială a Sănătății (OMS) să declare luna trecută că pandemia este ''este departe de a se fi terminat''.
Autoritatea de reglementare europeană a declarat că a lansat luni o examinare a unei versiuni adaptate a serului anti-COVID-19 de la Pfizer, care țintește aceste două sub-variante mai transmisibile comparativ cu tulpinile anterioare.
"EMA se așteaptă să primească o cerere pentru vaccinul adaptat BA.4/5 dezvoltat de Pfizer/BioNTech, care va fi evaluată pentru o potențială aprobare rapidă la toamnă", a declarat un purtător de cuvânt al EMA într-un e-mail, notează AFP.
Aceasta ar trebui să vină "la puțin timp după" aprobarea așteptată a altor două vaccinuri adaptate de Pfizer și rivala sa Moderna, care țintesc tulpina originală de COVID-19 și sub-varianta anterioară BA.1 a Omicron, a precizat purtătorul de cuvânt.
Pfizer și Moderna au depus cereri separate de aprobare pentru aceste vaccinuri la 22 iulie, potrivit purtătorului de cuvânt. EMA a declarat anterior că primele seruri care vizează Omicron ar putea fi aprobate încă din septembrie.