Coronavirus: Danemarca redeschide restaurantele și cafenelele, pe fondul relaxării măsurilor de izolare

  • 18 Mai 2020 11:00
Coronavirus: Danemarca redeschide restaurantele și cafenelele, pe fondul relaxării măsurilor de izolare

Cafenelele și restaurantele, precum și alte școli au fost redeschise luni în Danemarca, pe fondul continuării relaxării măsurilor de izolare impuse pentru a opri răspândirea noului coronavirus, relatează dpa, preluat de Agerpres.

Distanțarea socială este încă necesară, au declarat autoritățile.

Ministerul Industriei și Afacerilor a emis o serie de reguli pentru cafenele și restaurante. Acestea includ faptul că fiecare grup de clienți va fi limitat la cel mult 10 persoane, în conformitate cu restricțiile actuale privind adunările publice.

Alte reglementări includ faptul că trebuie să existe cel puțin 1 metru între grupurile de clienți. O distanță similară este de asemenea necesară pentru scaunele în aer liber.

"Mă bucur că acum va fi posibil să ieșim și să ne bucurăm de o cină bună sau o ceașcă de cafea sau o bere cu un prieten", a declarat Simon Kollerup, ministrul pentru industrie și afaceri, într-un comunicat.

Orele de închidere au fost stabilite pentru miezul nopții în localurile care servesc băuturi sau alimente.

Clasele de la a 6-a până la a 10-a urmează de asemenea să se redeschidă luni împreună cu bibliotecile. Grădinițele și școlile până la clasa a 5-a au fost redeschise într-o primă fază la jumătatea lunii aprilie.

Bisericile și alte lăcașuri de cult au fost de asemenea redeschise.

În urmă cu o săptămână, s-au deschis magazinele și supermarketurile.

Măsurile de izolare au fost introduse în Danemarca în martie. Guvernul a declarat că până la începutul lunii iunie va anunța când intenționează să redeschidă granițele. 

Sursa:Agerpers

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
18,29
Cer senin
Umiditate:17 %
Vint:5,14 m/s
Sat
16
Sun
16
Mon
20
Tue
18
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău