Coronavirus: COVID-19 a ucis un american din 1.000 în mai puțin de un an de la apariția primului caz (universitate)
-
27 Decembrie 2020 11:00
Coronavirusul a ucis un american din 1.000 în ceva mai mult de 11 luni de la confirmarea primului caz de COVID-19 pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, transmite duminică dpa, preluat de Agerpres.
Potrivit informațiilor compilate de Universitatea Johns Hopkins, sâmbătă seara erau confirmate 331.561 decese, în contextul în care Biroul de Recensământ estimează că populația SUA este în prezent de circa 330.750.000 de locuitori. Aproape 19 milioane de persoane au fost infectate cu virusul SARS-CoV-2 de la izbucnirea epidemiei în SUA.
Numărul infecțiilor în SUA este de departe cel mai mare din lume - mai mult decât însumează cele două țări aflate pe poziția a doua și a treia în acest clasament, respectiv India și Brazilia.
Acest bilanț negru se înregistrează la mai puțin de un an după ce Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor a raportat primul caz confirmat de infecție cu acest virus, la un pacient din statul Washington, la 20 ianuarie. Primul deces asociat COVID-19 s-a produs câteva zile mai târziu, la 6 februarie în California.
Contagierile și decesele s-au redus pe perioada verii, dar în ultima perioadă se înregistrează din nou o tendință ascendentă.
În mai, numărul morților atinsese pragul de 100.000. Șase luni mai târziu, numărul deceselor trecuse de 200.000. Rata de mortalitate a crescut din noiembrie - următoarele 100.000 de decese au fost raportate într-un interval de doar 11 săptămâni, la 14 decembrie.
O analiză recentă dată publicității de COVID Tracking Project a relevat că, în primele trei săptămâni din luna decembrie, "am fost martorii mai multor decese asociate COVID-19... decât în orice altă lună din timpul pandemiei din SUA". În această perioadă, în țară s-a înregistrat o medie de 2.500 de decese zilnic, în condițiile în care, în aprilie, "când țara încă încerca să-și revină din șocul primului val al pandemiei, media era de 1.842 de morți pe zi".
Sursa:AGERPRES