Coronavirus: Comisia Europeană va autoriza un acord cu CureVac pentru 405 milioane de doze de vaccin

  • 16 Noiembrie 2020 17:51
Coronavirus: Comisia Europeană va autoriza un acord cu CureVac pentru 405 milioane de doze de vaccin

Comisia Europeană va autoriza marți un acord cu compania CureVac pentru rezervarea a 405 milioane de doze din potențialul său vaccin împotriva COVID-19, a anunțat luni președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, potrivit Reuters, preluat de Agerpres.

Șefa executivului comunitar și-a exprimat speranța că în curând se va ajunge la un acord și cu compania Moderna pentru vaccinul său anti-COVID-19.

Moderna a anunțat luni că vaccinul său experimental împotriva COVID-19 are eficacitate de 94,5%, conform datelor testelor clinice din faza a treia.

Este al doilea vaccin produs de o societate farmaceutică din SUA care prezintă un rezultat încurajator, după cel al companiei Pfizer, realizat în cooperare cu compania germană BioNTech și care a avut o eficacitate de peste 90% în testele clinice.

Compania Moderna are în vedere să producă anul acesta circa 20 de milioane de doze de vaccin și între 500 de milioane și un miliard de doze anul viitor în unitățile proprii și în cele create prin parteneriate în SUA, Elveția și Spania. 

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:2,57 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău