Coronavirus: China nu a raportat niciun caz nou de contaminare

  • 23 Mai 2020 09:19
Coronavirus: China nu a raportat niciun caz nou de contaminare

China nu a raportat sâmbătă niciun caz nou de contaminare cu coronavirusul, pentru prima dată de când țara a început să publice date despre pandemie, în ianuarie, scrie AFP, preluat de Agerpres.

Boala și-a făcut apariția la sfârșitul lui 2019 în orașul Wuhan (centru), dar contagiunea a fost practic oprită în țară, ultimul bilanț anunțând circa 83.000 de cazuri de contaminare, dintre care 4.634 mortale.

De atunci, pandemia s-a răspândit pe întreg globul, contaminând peste 5 milioane de persoane, dintre care mai mult de 335.000 mortal.

"Am obținut o reușită strategică majoră în răspunsul nostru la COVID-19", a declarat vineri prim-ministrul chinez Li Keqiang în deschiderea sesiunea plenare a parlamentului de la Beijing, Adunarea Națională Populară. În fața a circa 3.000 de deputați putând măști, premierul a subliniat "sarcina imensă" rămasă de îndeplinit în fața consecințelor economice ale pandemiei.

Administrația Trump acuză autoritățile chineze că au întârziat în declanșarea alertei mondiale cu privire la pandemie și că au disimulat amploarea acesteia.

Beijingul a dezmințit cu vehemență acuzațiile de disimulare, subliniind că a împărtășit la timp informațiile sale despre pandemie cu Organizația Mondială a Sănătății și celelalte țări.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
4,24
Câțiva nori
Umiditate:60 %
Vint:2,06 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Arhivă Radio Chișinău