Coronavirus | Bilanțul epidemiei, din ce în ce mai sumbru: 132 de morți și 5974 de cazuri confirmate

  • 29 Ianuarie 2020 08:45
Coronavirus | Bilanțul epidemiei, din ce în ce mai sumbru: 132 de morți și 5974 de cazuri confirmate

Coronavirusul dezlănțuit. Bilanțul epidemiei, din ce în ce mai sumbru: 132 de morți și 5974 de cazuri confirmate.

Comisia Națională de Sănătate din China a anunțat miercuri dimineață că 132 persoane au decedat în urma epidemiei cu noul coronavirus, iar alte 1.459 de cazuri au fost confirmate, astfel că numărul total a ajuns la 5.974.

Bilanțul anterior, comunicat marți dimineață, indica 106 de decese și 4.515 de cazuri.

Se crede că noul virus ar fi apărut anul trecut într-o piață în care se vindeau fructe de mare din centrul orașului Wuhan, care vindea ilegal pește și apoi s-a extins în alte orașe din China, inclusiv Beijing și Shanghai, precum și în alte țări: Statele Unite, Arabia Saudită, Singapore, Thailanda, Nepal, Coreea de Sud, Japonia, Australia, Franța și Canada.

Noul coronavirus, depistat inițial în orașul Wuhan, este contagios și în perioada de incubație - înainte de apariția simptomelor, lucru ce îngreunează eforturile de stopare a răspândirii bolii, potrivit oficialilor chinezi.

În contextul agravării epidemiei cu coronavirus, Ministerul Educației din China a anunțat la începutul săptămânii că va amâna începerea noului semestru școlar, pe termen nedeterminat.

De asemenea, autoritățile au decis duminică să prelungească cu trei zile vacanța de Anul Nou Lunar, care inițial trebuia să se încheie pe 30 ianuarie. Măsura are drept scop să limiteze fluxurile de populație și să țină sub control epidemia.

sursa. digi24

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
12,24
Câțiva nori
Umiditate:82 %
Vint:0,51 m/s
Wed
14
Thu
16
Fri
12
Sat
13
Sun
15
Arhivă Radio Chișinău