Coronavirus: 2.073 de morți suplimentare în 24 de ore în SUA

  • 07 Mai 2020 08:37
Coronavirus: 2.073 de morți suplimentare în 24 de ore în SUA

Statele Unite au înregistrat din nou miercuri peste 2.000 de decese suplimentare din cauza COVID-19 în 24 de ore, ridicând bilanțul total la 73.095 de morți de la începutul pandemiei, potrivit datelor prezentate de Universitatea Johns Hopkins, notează AFP, preluat de Agerpres.

Cele 2.073 de decese suplimentare au fost înregistrate până miercuri la ora locală 20.30 (joi, 00.30 GMT) de universitatea americană care actualizează datele continuu.

Pe de altă parte, SUA numără mai mult de 1,22 de milioane de cazuri oficial diagnosticate, dintre care circa 190.000 de persoane declarate vindecate. În total, au fost realizate peste 7,75 de milioane de teste pentru COVID-19, potrivit sursei.

După ce luni s-a ajuns la cel mai scăzut bilanț din ultima lună, cu numai 1.015 morți suplimentare în 24 de ore, acesta a depășit de două zile pragul de 2.000 de morți, un platou pe care țara nu reușește să îl coboare.

În pofida acestor date, Casa Albă se concentrează de câteva zile asupra mesajului său privind relaxarea măsurilor de izolare.

La New York, epicentrul pandemiei americane, numărul morților suplimentare deplânse în fiecare zi s-a redus semnificativ, dar au apărut alte focare, ca regiunea capitalei Washington.

Statele Unite sunt de departe cea mai afectată țară atât în număr de morți, cât și de cazuri detectate, potrivit datelor oficiale. Tot în valoare absolută, fără a ține cont de totalul populației lor, celelalte patru țări cele mai lovite sunt Marea Britanie, Italia, Spania și Franța.

Președintele Donald Trump a acuzat constant China că minte în legătură cu bilanțul său.

Criza provocată de noul coronavirus este ''mai gravă decât Pearl Harbor", a declarat miercuri liderul administrației de la Casa Albă. ''Este mai rău decât World Trade Center'', a adăugat el.

''Nu a existat niciodată un atac de această natură. Și aceasta nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată '', a mai spus președintele Trump.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
9,96
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:2,06 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
14
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău