Coreea de Sud: Șeful statului a prezentat scuze în legătură cu tragedia de Halloween
-
07 Noiembrie 2022 09:50
Președintele sud-coreean Yoon Suk-yeol a prezentat scuze, luni, în legătură cu tragedia survenită de Halloween la Seul în care peste 150 de oameni, majoritatea tineri, au murit într-o busculadă pe o stradă îngustă, transmit Reuters și Yonhap. Șeful statului a promis că toți oficialii găsiți vinovați vor da socoteală, iar poliția și sistemele de management al siguranței vor fi reformate.
O sută cincizeci și șase de oameni, cei mai mulți în vârstă de 20-30 de ani, și-au pierdut viața și alți 197 au fost răniți pe 29 octombrie în busculada creată după ce aleile cartierului Itaewon, faimos pentru viața de noapte, au fost luate cu asalt de petrecăreți dornici să sărbătorească primul Halloween fără restricții anti-COVID-19 după pandemie. După tragedie a fost lansată o anchetă privind răspunsul autorităților la accident.
Președintele Yoon a cerut scuze în timpul unei reuniuni consacrate revizuirii normelor de securitate, transmite Agerpres.
"Nu îndrăznesc să mă compar cu părinții care și-au pierdut fiii și fiicele, dar ca președinte care trebuie să protejeze viețile și siguranța oamenilor, am inima frântă", a spus Yoon.
"Prezint regretele și scuzele mele familiilor îndoliate, care trec printr-o tragedie de nedescris, și tuturor celor care le împărtășesc durerea și suferința".
Poliția sud-coreeană a fost criticată pentru răspunsul la busculadă, în condițiile în care trimisese în zonă doar 137 de agenți, în pofida estimărilor conform cărora erau așteptați aproape 100.000 de petrecăreți.
Transcrieri ale mai multor apeluri primite de serviciile de urgență cu câteva ore înainte de tragedie arată că au fost persoane care au avertizat că este posibil să se producă un accident și au solicitat intervenții.
Președintele sud-coreean s-a angajat luni că sistemul național de management al siguranței va fi reformat, va avea loc o anchetă riguroasă și cei responsabili vor fi trași la răspundere, notând că "este nevoie în special de o reformă amplă a activității poliției, esențială pentru a preveni accidentele și a proteja siguranța oamenilor".
Deputați din opoziția sud-coreeană au cerut demisia șefului poliției și a ministrului de interne, dar șeful statului a respins aceste apeluri.