Coreea de Sud a acordat Iranului un credit de opt miliarde de euro

  • 24 August 2017 13:49
Coreea de Sud a acordat Iranului un credit de opt miliarde de euro

Iranul a obținut o linie de credit în valoare de opt miliarde de euro de la Exim Bank, o agenție sud-coreeană care oferă credite la export, a anunțat joi președintele Băncii Centrale a Iranului, Valiollah Seif, scrie Agerpres.

'Cea mai importantă tranzacție încheiată de la semnarea acordului nuclear (încheiat în luna iulie 2015 cu marile puteri) a fost semnat joi cu Exim Bank din Coreea de Sud, în valoare de opt miliarde de euro', a informat Valiollah Seif într-un comunicat preluat de agenția oficială Irna. Această linie de credit va permite activarea mai multor proiecte de dezvoltare și de producție în Iran, a precizat Valiollah Seif.

Un purtător de cuvânt de la Exim Bank a confirmat acordarea liniei de credit, precizând că trei bănci iraniene au semnat acest acord, iar alte nouă bănci vor face același lucru în curând. Purtătorul de cuvânt a subliniat că linia de credit este destinată finanțării a diferite proiecte în Iran care au fost acordate companiilor sud-coreene.

În conformitate cu acordul nuclear încheiat în luna iulie 2015 cu marile puteri (SUA, Marea Britanie, Franța, Rusia, China și Germania), Iranul a acceptat să își reducă activitățile nucleare pentru o durată de 10 ani, ceea ce a permis ridicarea parțială a sancțiunilor internaționale, în luna ianuarie 2016.

'Una dintre problemele create de sancțiunile internaționale a fost oprirea acordurilor de finanțare', a explicat președintele Băncii Centrale a Iranului.

În pofida intrării în vigoare a acordului de ridicare a sancțiunilor, în luna ianuarie 2016, marile bănci internaționale refuză să lucreze cu Iranul de teama unor noi sancțiuni sau a unor măsuri punitive adoptate de autoritățile americane. În plus, președintele american Donald Trump, un critic al acordului nuclear convenit de marile puteri cu Teheranul, a făcut și mai dificilă normalizarea relațiilor între Iran și marile bănci internaționale.

Autoritățile de la Teheran speră că acordul anunțat joi cu Exim Bank din Coreea de Sud va încuraja și alte instituții bancare asiatice și europene să facă un pas similar.

Președintele iranian, Hassan Rohani, a declarat în repetate rânduri că Iranul are nevoie de investiții străine semnificative pentru a-și relansa economia și a putea diminua o rată a șomajului care a atins 12,7%. 

Coreea de Sud este un partener economic și comercial important al Iranului însă Seulul și-a limitat relațiile cu Teheranul din cauza sancțiunile internaționale care au țintit programul nuclear iranian.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-2,76
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:1,03 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
-0
Thu
0
Fri
2
Arhivă Radio Chișinău