Coreea de Nord și Coreea de Sud au început discuții pentru a pregăti o a treia întâlnire între liderii acestora

  • 13 August 2018 13:45
Coreea de Nord și Coreea de Sud au început discuții pentru a pregăti o a treia întâlnire între liderii acestora

Între Coreea de Nord și Coreea de Sud au început discuții la nivel înalt pentru a pregăti o a treia întâlnire între liderii acestora.

Discuțiile din zona demilitarizată dintre cele două țări au fost propuse de către Coreea de Nord, în cursul săptămânii trecute.

Un purtător de cuvânt al biroului prezidențial din Coreea de Sud a afirmat că speră ca cele două părți să stabilească momentul, locul și dimensiunea delegației pentru următorul summit, care urmează să se desfășoare în Phenian. Potrivit unor rapoarte, întâlnirea ar putea să aibă loc în următoarele săptămâni.

La prima întâlnire dintre cei doi președinți, Kim Jong-un și Moon Jae-in, care a avut loc în aprilie, ei au semnat un acord în care este prevăzut și angajamentul de a denucleariza peninsula. Apoi, cei doi au participat la o nouă întâlnire, în luna mai, înainte ca președintele Kim Jong-un să se întâlnească cu președintele Statelor Unite, în luna iunie.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
13,24
Cer senin
Umiditate:82 %
Vint:3,09 m/s
Wed
16
Thu
8
Fri
8
Sat
9
Sun
8
Arhivă Radio Chișinău