Copiii din orașul Lipcani merg la o grădiniță renovată din fondurile alocate de Guvernul României, prin intermediul FISM
-
30 Octombrie 2019 12:29
Condiții mai bune pentru copiii care frecventează grădinița „Steluța” din orașul Lipcani, raionul Briceni. Instituția a fost renovată grație banilor oferiți de Guvernul României acum patru ani. Astfel, acoperișul și geamurile au fost schimbate, iar cladirea instituției preșcolare a fost racordată la un sistem autonom de încălzire.
Educatoarele spun că până acum au activat în frig și umezeală, iar copiii își spălau mânuțele cu apă rece. Acum însă în fiecare grupă este instalat un boiler și o cabină de duș, iar din robinet curge apă caldă.
„Am avut pardoseală din lemn, pereții erau dați cu tencuială și vopsiți. Noi, cu puterile noastre, am construit sobe, făceam și un amestec special pentru ea, erau sobe în fiecare grupă. Acum avem cameră de baie și toaletă aparte”, a remarcat o educatoare.
„Era foarte greu, era frig, nu erau condiții pentru copii, apă rece, era umezeală în sala de grupă, acum suntem foarte mulțumiți”, s-a arătat satisfăcută un alt cadru didactic.
Instituția a mai primit în dar mobilier și materiale didactice, iar părinții se bucură că micuții lor beneficiază de astfel de condiții, transmite nordnews.
„Noi avem doi copii, ambii frecventează această grădiniță. Suntem mulțumiți de calitatea bucatelor și de regimul care este în grădiniță. Le suntem recunoscători oamenilor care activează aici”, spune un părinte.
Lucrările de reparație au costat aproape 2 milioane de lei, fonduri acordate atât de Guvernul României, cât și de Fondul de Investiții Sociale din Moldova și Administrația Publică Locală.
„Am profitat de granturile care se ofereau de Fondul de investiții Sociale din Moldova, cu ajutorul cărora a fost alocat o sumă de 1 milion 600 de mii de lei, la această sumă să adăugat contribuția locală undeva de 300 de mii de lei”, a precizat directoarea Diana Dulgher.
Instituția preșcolară „Steluța” din orașul Lipcani este frecventată de 150 de copii.