Cooperare accelerată pentru linia Strășeni–Gutinaș și modernizarea sistemului energetic, discutate la Washington de ministrul Dorin Junghietu cu oficiali americani

  • 26 Februarie 14:38
Cooperare accelerată pentru linia Strășeni–Gutinaș și modernizarea sistemului energetic, discutate la Washington de ministrul Dorin Junghietu cu oficiali americani

Accelerarea cooperării privind construcția liniei electrice aeriene de 400 kV Strășeni–Gutinaș și continuarea modernizării Sistemului Electroenergetic Național s-au numărat printre principalele subiecte discutate de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în cadrul vizitei sale la Washington, unde a avut întrevederi cu oficiali de rang înalt ai administrației americane. Ministrul s-a întâlnit cu Christopher Smith, Secretar adjunct pentru Europa și Eurasia din cadrul Biroului pentru Afaceri Europene și Eurasiatice al United States Department of State, precum și cu Kevin Covert, Director pentru Afaceri Est-Europene.

Potrivit Ministerului Energiei, discuțiile au vizat prioritățile cooperării bilaterale, sprijinul constant oferit de Statele Unite pentru reformele din sectorul energetic al Republicii Moldova, precum și atragerea de investiții de capital privat american în proiecte energetice naționale și regionale. Dorin Junghietu a evidențiat importanța consolidării parteneriatului strategic moldo-american în domeniul securității energetice regionale.

La rândul său, Christopher Smith a reconfirmat sprijinul Statelor Unite pentru Republica Moldova în consolidarea securității energetice și implementarea unor soluții avansate pentru gestionarea situațiilor complexe, inclusiv pe dimensiunea securității cibernetice.

Un punct central al agendei l-a constituit accelerarea cooperării pentru construcția liniei electrice aeriene de 400 kV Strășeni–Gutinaș — proiect strategic ce va asigura interconectarea deplină a sistemului energetic al Republicii Moldova cu piața europeană. Cu o lungime totală de circa 190 km, dintre care 70 km pe teritoriul Republicii Moldova și 120 km pe teritoriul României, aceasta va deveni a treia linie electrică de 400 kV între cele două state.

Proiectul este finanțat integral de Statele Unite printr-un grant de 130 de milioane de dolari și reprezintă o investiție strategică în creșterea independenței energetice a Republicii Moldova, diversificarea rutelor de aprovizionare și sporirea fiabilității sistemului electroenergetic.

Totodată, ministrul Energiei a avut o întrevedere cu reprezentanții Office of Foreign Assets Control din cadrul United States Department of the Treasury, unde a fost abordată finalizarea procesului de revenire în proprietatea statului a activelor de alimentare cu combustibil de aviație de la Aeroportul Internațional Chișinău „Eugen Doga”.

În acest context, oficialii OFAC au prezentat etapele tehnice aflate în desfășurare privind evaluarea și aprobarea negocierilor și tranzacțiilor pentru preluarea activelor Lukoil International GmbH.

Ministrul a reiterat angajamentul Guvernului Republicii Moldova de a păstra controlul asupra activului de la aeroport, menținând totodată deschiderea pentru atragerea unor operatori privați cu experiență, în conformitate cu practicile europene, unde serviciile de alimentare a aeronavelor sunt asigurate de cel puțin doi operatori.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Istoria la pachet cu Gheorghe Cojocaru
Meteo Chișinău
22,54
Cer acoperit de nori
Umiditate:63 %
Vint:1,63 m/s
Tue
24
Wed
19
Thu
20
Fri
20
Sat
20
Arhivă Radio Chișinău