Controversata taxă pentru modernizarea aeroportului scade la jumătate, în schimb crește alta

  • 19 Iunie 2023 11:30
Controversata taxă pentru modernizarea aeroportului scade la jumătate, în schimb crește alta

De la 1 iulie 2023 vor intra în vigoare noi tarife pentru serviciile aeroportuare prestate de întreprinderea de stat „Aeroportul Internațional Chișinău” care vor fi valabile pentru anul 2023.

Aceasta prevede un ordin semnat de ministra infrastructurii și dezvoltării regionale, Lilia Dabija și publicat în Montorul Oficial, transmite mold-street.com

De la 9 euro la 4,5 euro

Astfel documentul stabilește că de pe 1 iulie 2023 taxa pentru finanțarea anticipată a proiectelor investiționale (taxa pentru modernizarea aeroportului) va fi de 4,5 euro/pasager la plecare, ceea ce reprezintă o scădere de două ori de la nivelul actual de 9 euro/pasager la plecare.

Amintim că anterior autoritățile au tot promis reducerea acestei taxe, iar unii chiar eliminarea completă a acesteia.

După ce Aeroportul Internațional Chișinău a revenit în gestiunea statului, premierul Dorin Recean a dat asigurări că această taxă de 9 euro, pe care o achită fiecare pasager, va fi redusă, dar nu anulată.

Anumiți experți și politicieni susțineau că anume taxele aeroportuare mari ar împiedica operatorii low-cost din Europa să vină în Republica Moldova. Inclusiv Ryanair.

Crește cu 13-40% taxa (tariful) servicii pentru pasageri

Ordinul semnat de ministra Lilia Dabija prevede că rămâne neschimbată mărimea taxei servicii pentru pasageri, a taxei pentru asigurarea securității aeronautice și a taxei pentru staționarea supralimită a aeronavei. 

În schimb este majorată taxa (tariful) pentru servicii pentru pasageri de la nivelul actual de 6,2 euro/pasager la 7 euro/pasager (cu 13%), pentru cursele regulate efectuate pe/de pe Aeroportul Internațional Chișinău, și la 8,70 euro/pasager (cu 40,3%) - pentru curse neregulate efectuate pe/de pe Aeroportul Internațional Chișinău și pentru operațiunile aeriene necomerciale (aviație generală) efectuate pe/de pe Aeroportul Internațional Chișinău.

 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
-0,6
Cer acoperit de nori
Umiditate:89 %
Vint:1,54 m/s
Sat
7
Sun
7
Mon
6
Tue
4
Wed
0
Arhivă Radio Chișinău