Controalele de stat la agenții economici vor fi exclusiv planificate. De când se va întâmpla asta

  • 30 Octombrie 2019 11:01
Controalele de stat la agenții economici vor fi exclusiv planificate. De când se va întâmpla asta

Controalele de stat asupra activității întreprinzătorilor vor fi planificate și efectuate exclusiv prin Registrul de Stat al Controalelor, începând cu data de 1 ianuarie 2020. Subiectul a fost dezbătut în cadrul Ședinței Consiliului Național pentru soluționarea disputelor, unde secretarul general al Guvernului, Andrei Spînu a declarat că „controalele de stat nu trebuie să fie o bâtă pentru întreprinzători și nici sursă de încurajare a corupției”.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, citat de IPN, aproape 70% din numărul controalelor de stat efectuate în anul 2018 au fost inopinate și doar 30% - planificate. „Nemulțumirea oamenilor față de organele de control este foarte mare, iar încrederea acestora în instituțiile statului este extrem de mică. Lucrurile nu mai pot continua așa”, a declarat secretarul general al Guvernului. Andrei Spînu a cerut ca din anul viitor controalele să fie desfășurate în mod organizat, să aibă scopul de informare și nu de sancționare. Iar, toate acțiunile să fie incluse în Registrul de Stat al Controalelor.


Anul trecut, instituțiile care au realizat cele mai multe controale de stat au fost Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor – peste 30 de mii de controale, Serviciul Fiscal de Stat – aproape 19 mii și Agenția Națională pentru Sănătate Publică – 11 mii de controale.

Fiecare organ de control are un Consiliu pentru soluționarea disputelor, unde agenții economici pot trimite contestații dacă li se încalcă drepturile.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
11,07
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:3,09 m/s
Fri
11
Sat
12
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Arhivă Radio Chișinău