Contractul de livrare și tranzit al gazelor a fost prelungit cu trei luni
-
28 Decembrie 2011 14:24
Contractul de livrare și tranzit al gazelor dintre Republica Moldova și Gazprom a fost prelungit cu trei luni, scrie presa rusă de astăzi, citându-l pe premierul Vlad Filat. Acest interval de timp ar fi suficient pentru pregătirea de parafare a noului con
Contractul de livrare și tranzit al gazelor dintre Republica Moldova și Gazprom a fost prelungit cu trei luni, scrie presa rusă de astăzi, citându-l pe premierul Vlad Filat. Acest interval de timp ar fi suficient pentru pregătirea de parafare a noului contract pe termen lung dintre cele două părți, potrivit premierului.
Vlad Filat a calificat drept exagerat actualul tarif al gigantului rus, de 400 de dolari pentru mia de metri cubi, și și-a exprimat speranța că noua formulă de calcul va permite importul de gaz rusesc la un preț mai mic.
Negocierile anterioare la noul contract au fost suspendate unilateral, de către Gazprom, care a așteptat poziția oficială a Chișinăului față de noile reglementări europene în materie de politică energetică. Vechiul contract expiră la 31 decembrie 2011.