Contrabanda cu țigări, preluată și modernizată de persoane aflate la putere, potrivit unui fost polițist de frontieră
-
07 Iulie 2018 09:49
Schemele anterioare de contrabandă cu țigări au fost preluate de Partidul Democrat și modernizate după realitățile actuale. Dacă până în 2014 grupările care se ocupau de contrabandă lucrau haotic, acum s-a creat o disciplină impecabilă între acestea și lucrează organizat, dezvăluie un ofițer în rezervă al Poliției de Frontieră, locotenent-colonelul Gheorghe Petic.
Declarații în acest sens asu fost făcute într-o emisiune la TV8, transmite IPN.
Gheorghe Petic spune că există grupări care ar face contrabandă doar prin Vamă, pe când altele activează în afara punctelor de trecere a frontierei, prin zona verde.
„Cei care lucrează prin vamă nu se implică în coridoarele făcută în afara vămii și invers”, spune ofițerul în rezervă.
Potrivit acestuia, fiecare grupare face contrabandă cu o singură marcă de țigări.
Fostul polițist spune că în ultima perioadă a primit mai multe semnale de la foștii colegi că se efectuează acte de contrabandă prin diferite sectoare de frontieră, informații pe care le-a făcut publice pe rețelele de socializare. Unele cazuri au fost anchetate de organele de frontieră din țările vecine.
Autoritățile nu au comentat, deocamdată, aceste acuzații.
Totodată, Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal raportează cu regularitate importante capturi de țigări la granițele Republicii Moldova, îndeosebi la punctele de trecere cu România, spre statele membre ale Uniunii Europene.